Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pitesti: Incredibil: Un muncitor a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul 4!

Publicat in Adevarul, joi 20 august 2009 ·

Marius Bârleanu, în vârstă de 22 de ani, efectua lucrări de izolaţie pe un bloc de patru etaje din oraşul Mioveni. La un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime, pe iarbă, la câţiva centimetri de un canal de ciment. Tânărul indestructibil nu este la prima căzătură. În copilărie a căzut dintr-un nuc si nu şi-a rupt nici macar un os.

Tânărul efectua lucrări de izolaţie la un bloc din oraşul Mioveni. La un moment dat şi-a aruncat privirea în jos, a ameţit, s-a dezechilibrat şi a căzut pe iarbă, foarte aproape de un canal.

Bubuitura a fost auzită de un locatar, care a ieşit pe geam să vadă ce s-a întâmplat. Când l-a văzut pe tânăr întins pe iarbă şi plin de sânge, a sunat la 112.

La faţa locului a sosit un echipaj de la ambulanţă, dar şi inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. Muncitorul a fost transportat la spitalul Judeţean din Piteşti.

„Este incredibil, dar se mai întâmplă şi minuni. A căzut de la cel puţin zece metri şi e în viaţă. Are fractură de coloană dorsală cu prabuşirea vertebrei 7. A rămas internat pe secţia Chirurgie, deoarece are nevoie de repaus total. Nu îi este pusă viaţa în pericol. ”, a declarat medicul Gheorghe Frătoaica

,, Cred că eram undeva pe la etajul 4 cînd am ameţit şi am căzut.Nu-mi amintesc mai mult” spunea aseară printe gamete de durere, băiatul.

Locatarilor blocului nu le vine să creadă că tânărul este incă viu

,, Stătea aici, în faţa scării când am auzit o bubuitură. Am crezut că i-a scăpat vreun sac cu ciment sau vreu vreo unealtă. Când m-am întors l-am văzut pe băiat la pământ plin de sânge. Cîteva secunde am crezut că e mort pentru că nu dădea niciun semn de viaţă. Nu mi-a venit să cred când am văzut că pînă la urmă a devenit conştient. În cât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 4 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 10 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 12 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 6 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 13 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 6 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°