Banii vor fi folosiţi pentru continuarea caselor sinistraţilor din cartierul Căzăneşti şi pentru lucrările de prăbuşire controlată a câmpului I de sonde.
„Guvernul a aprobat în şedinţa de, ieri, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei pe anul 2009 cu suma de 1.500.000 lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, pentru a da curs solicitărilor autorităţilor locale de la Ocnele Mari, afectate de activităţile de exploatare a zăcământului de sare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
„Banii vor fi destinaţi finalizării construirii caselor de la Căzăneşti, unde urmează să se mute locuitorii afectaţi. De asemenea, fondurile alocate vor fi folosite pentru continuarea lucrărilor de prăbuşire controlată prevăzute în programul de măsuri pentru detensionarea situaţiei din Câmpul I sonde”, a mai precizat Ioana Muntean.
Decizia de, ieri, vine ca urmare a vizitei efectuate, în urmă cu 2 săptămâni, de primul-ministru Emil Boc la Ocnele Mari, pentru a inspecta perimetrul unde se desfăşoară procesul de prăbuşire controlată a tavanului minei de sare din câmpul I sonde de la Ocnele Mari. Premierul Emil Boc a dat atunci asigurări că fiecare persoană strămutată va fi despăgubită şi va fi sprijinită să finalizeze construcţia locuinţei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai informat că, din dispoziţia premierului, reprezentanţi ai Corpului de Control au început, ieri, verificarea respectării cadrului legal în ceea ce priveşte efectuarea evaluărilor pentru acordarea de despăgubiri persoanelor ale căror proprietăţi au fost afectate/calamitate ca urmare a lucrărilor de lichidare a situaţiei din Câmpul I şi II de sonde de la Ocnele Mari.