Străinilor li se ofereau, cu mai mult succes, cam aceleaşi lucruri ca şi acum - Dracula şi mănăstirile din nordul Moldovei. În şedinţa din 14 iulie 1977 a Biroului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR, liderii partidului analizau riscul prăbuşirii numărului de turişti străini în România. Participanţii la şedinţa din vara lui ’77 discutau o strategie pentru a menţine numărul străinilor care-şi petreceau vacanţele în România. Se făcea tot mai greu faţă competiţiei ţărilor mediteraneene, unde operatorii de pe acele pieţe capitaliste se adaptaseră fulgerător noilor condiţii economice din Europa.
La Bucureşti, pentru a menţine preţurile la nivelul anului anterior, era nevoie de o şedinţă la vârf a partidului. În plus, tehnocraţii care le prezentaseră nomenclaturiştilor contextul mondial al discuţiei se loveau de incapacitatea soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu de a înţelege mecanismul simplu al cererii şi ofertei. La un moment dat, Nicolae Ceauşescu va spune, precum cetăţeanul turmentat al lui Caragiale: „Nu înţeleg nimic. Ce votăm?”.
Pensionari englezi şi germani
România oferea trei tipuri principale de turism, povesteşte Bogdan Chirieac, fost ghid la Oficiul Naţional de Turism (ONT), în anii ’80. În primul rând, exista turismul de circuit, însemnând o săptămână la mănăstririle din Moldova, plus o a doua pe litoral sau la bisericile din lemn maramureşene. Cei care practicau acest gen de turism cultural erau, în general, pensionari foşti profesori sau învăţători, cetăţeni britanici şi germani.
Mai exista turismul balnear, pe litoral dar şi în alte zone, în special la Felix şi Băile Herculane, practicat tot de pensionari.Cei mai tineri turişti străini veneau pe litoralul Mării Negre. Aterizau direct la Constanţa şi se cazau la Mamaia, unde petreceau 14 zile, pe bani relativ puţini.
Analistul
