Nu pot pierde nici o ocazie să mai vorbesc putin despre Politist, adj., un film excelent despre care am tot scris cu umilele mele unelte de literat-cinefil-amator.
Am citit articolele lui Andrei Gorzo şi replica lui Alex. Leo Şerban (pot fi gasite toate aici). Dezamagit. Gorzo imi place de obicei, e un critic care stie sa trateze un blockbuster, de exemplu (o calitate ignorata pe la noi, dar vitala) – cred că pierde mult cînd intră în zona de film romanesc contemporan.
Dezamăgirea a venit din fraze previzibile precum cele care urmeaza, discutii sterile pe marginea realismului, ne(o)realismului etc.:
Gorzo: “Dar nu e vorba doar despre o plăcere de a tachina spectatorul. Umorul acesta însoţeşte un efort serios de a-l educa pe spectator în acceptarea faptelor (sau a non-faptelor) înseşi în locul prescurtărilor cu care lucrează limbajul cinematografic convenţional”
Serban: “Sînt total de acord cu tine că este un film important pentru cinematograful românesc; dar nu sînt de acord că motivul pentru care este el important ţine de „realismul“ filmului. Aş spune că, dimpotrivă, dacă Poliţist, adjectiv este important, este tocmai pentru că este un pas – îndrăzneţ, într-adevăr – (mult) în afara „ţarcului“ realist…”
Gorzo mi se pare superficial cind interpretează parafrazînd, de fapt, personajul:
O secvenţă-cheie e cea în care poliţistul mănîncă, în timp ce soţia lui ascultă iar şi iar o melodie de-a Mirabelei Dauer. Poliţistul n-are deloc organ pentru limbajul metaforic al Mirabelei: „Ce-ar fi marea fără soare? Ce-ar fi cîmpul fără floare? etc.“ Ce-ar fi? „Tot mare, tot cîmp“ – spune el. Soţia, care e profesoară, încearcă să-i explice că marea e un simbol al infinitului, floarea – un simbol al frumuseţii etc., dar el nu vrea să audă: de ce nu-i zice pur şi simplu infinit?, de ce nu-i zice pur şi simplu frumuseţe? Porumboiu e alături de el ai
