Statele Unite vor putea deschide, în câteva luni, sute de dosare penale împotriva americanilor înstăriţi care au folosit banca elveţiană UBS pentru a-şi ascunde veniturile şi a evita plata impozitelor pe profit, potrivit Wall Street Journal. Sursa: North Foto
Autorităţile fiscale americane au semnat, ieri, o înţelegere cu UBS prin care aceasta din urmă va oferi informaţii despre 4.450 de conturi secrete.
Aproape 10 miliarde de dolari au fost pitite în astfel de conturi pentru a eluda plata de taxe în Statele Unite. Însă investigaţia condusă de fisc ar putea scoate la iveală identitatea a peste 10.000 de clienţi care s-au sustras de la plata taxelor. În total conturile însumează peste 18 miliarde de dolari.
Un reprezentat al fiscului a declarat că aceşti clienţi au alternativa de a se prezenta singuri în faţa autorităţilor până pe 23 septembrie.
În acelaşi timp, guvernul elveţian a decis să se retragă din UBS unde a investit 5,6 miliarde de dolari, ca parte dintr-un plan de salvare economică.
Secretul bancar rupt
Angajamentul luat de UBS faţă de autorităţile fiscale americane reprezintă cea mai mare încălcare a secretului bancar, o tradiţie în Elveţia. UBS a fost de acord cu achitarea unei amezi de 780 de milioane de dolari şi cu publicarea numelor a 250 de clienţi suspectaţi de evaziune fiscală.
După o dispută prin tribunale şi zeci de întâlniri secrete cu uşile închise, cele două guverne au ajuns la această înţelegere, pentru a evita un proces costisitor. Ministrul de Justiţie elveţian a declarat că acordul nu încalcă legea secretului bancar. Acesta nu include şi protejarea criminalilor, a spus ministrul. UBS îşi va anunţa clienţii înainte ca datele lor bancare să fie puse la dispoziţia fiscului.