La începutul lui 2007 publicul din .ro se confrunta cu un nume de job, în compania Vodanet, neobişnuit pînă atunci " chief Internet evangelist ", ce a stîrnit reacţii contrare. Numele fusese importat din SUA, unde circula deja de cîţiva ani. După doi ani, companii importante vehiculează astfel de nume pentru funcţiile angajaţilor şi nimeni nu mai rîde la auzul lor. Cînd deschizi Internetul, ţi se oferă posibilitatea unei legături cu aproximativ un miliard şi jumătate de oameni. Dacă am avea conştiinţa acestui "cu putinţă", am muri sufocaţi de greutatea gîndului " sau de claustrofobie.

Dar, la urma urmelor, e o treabă bună Internetul ăsta? Mie nu mi-a făcut prea rău. Dar, recunosc, n-am prea participat la activităţile lui mondene: web 2.0 sau social media. Pornesc cu o distincţie: Internetul pare a fi structurat acum pe două mari direcţii, informaţie şi socializare " în noua ei formă, adică social media, de care tocmai vorbeam.

Second Life, adică social media. Viitorul Internetului e social media, aşa îl anunţă americanii. Tot ei au dat lumii Internetul " ca fiind scăpat dintr-un serviciu militar prin anii ’80. Fiecare zonă a Internetului începe să capete o componentă de social media: jocurile în reţea au forumuri şi chat-uri, ştirile din cele mai sobre ziare ale lumii pot fi comentate de cei mai neserioşi oameni etc. Explozia fenomenului de gen Facebook e consecinţa unei societăţi alienate, în care munca e prima virtute, iar timpul lipsă " marele merit. Conceptul americănesc de quality time, încă neajuns la noi, se năruie mai ales în condiţiile crizei mondiale. Găsirea unui partener de viaţă cu ajutorul Internetului este un prim pas spre înlocuirea realului cu societatea virtuală. Fenomenul Second Life îşi arată timid faţa. Internetul nu e, încă, o cauză a alienării. Este efectul ei.

Diversitate fără unitate. Dacă ar fi să ne întrebăm cum influ