Atunci cand a inceput scandalul inchisorilor secrete ale CIA, majoritatea est-europenilor, chiar si de prin tarile banuite ca ar fi adapostit asemenea inchisori, cum sunt Romania si Polonia, s-au intrebat cu sincera nedumerire unde e problema. La urma urmei, e vorba doar de niste nenorociti de arabi (sau afgani, ma rog, tot din aia!…), care nu merita avocati care sa-i invete cum e cu prezumtia de inocenta, mai ales dupa ce i-am vazut ca-s in stare sa se repeada cu avioanele in zgarie-nori. Desigur, nu trebuie cautata o logica in aceasta atitudine a noastra de nepasare sceptica; la urma urmei, gandind asa, suntem convinsi in acelasi timp ca atentatele de la New York au fost de fapt puse in scena chiar de CIA si de Mossad. Motiv pentru care nu starneste nici un interes o stire cum ar fi aceea ca saptamana trecuta cotidianul New York Times a revenit cu dovezi despre existenta – pentru moment, doar presupusa – in trecutul recent, la Bucuresti, a unui centru de detentie sau, daca vrem, de tranzit, de tortura etc., pe scurt, a unei inchisori ilegale incropite de CIA pentru transferarea spre Guantanamo a musulmanilor ("fundamentalisti") arestati sau rapiti, chiar daca erau cetateni ai unor tari europene.

In mod previzibil, autoritatile romane au negat inca o data, cum au negat pana acum si polonezii, si portughezii, si toti cei care au fost acuzati ca au colaborat cu SUA in aceste incalcari ale drepturilor omului. Afacerea a readus insa in atentie intreaga ipocrizie semantica cu care am fost obisnuiti in ultimii ani, in special in discursurile oficiale americane, dar si in nenumarate articole de presa europene, ba chiar si in discursurile politice de la noi. Incetul cu incetul, ni s-a bagat in cap un limbaj soporific si ipocrit. Astfel, in bombardamentele – din Afganistan, Irak sau de aiurea – fara logica militara in care mor civili nu se spune ca "mor civili",