Motivele pentru care "Prima Casă" nu are succes, câteva idei pe marginea dobânzii de referinţă şi două studii de caz ale unor evoluţii atipice pe Bursă sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă. Iată că la mai bine de o lună de la startul acestui program, devine tot mai clar că Prima Casă nu va avea nici pe departe succesul sperat de autorităţi şi bancheri, arată Cristian Orgonaş. Dacă dobânda de referinţă este mică şi inflaţia mare (diferen�
Motivele pentru care "Prima Casă" nu are succes, câteva idei pe marginea dobânzii de referinţă şi două studii de caz ale unor evoluţii atipice pe Bursă sunt câteva dintre subiectele de astăzi din blogosferă.
Iată că la mai bine de o lună de la startul acestui program, devine tot mai clar că Prima Casă nu va avea nici pe departe succesul sperat de autorităţi şi bancheri, arată Cristian Orgonaş.
Dacă dobânda de referinţă este mică şi inflaţia mare (diferenţa dintre ele este negativă sau zero) oamenii pot lua un credit relativ uşor şi pentru că inflaţia e mare pentru a nu pierde valoarea banilor împrumutaţi cumpără imediat bunuri şi servicii, scrie Dan Şelaru.
De obicei, re-sincronizarea "revoltaţilor" cere timp, iar mişcările de corelare se desfăşoară la amplitudini mult mai mari. Întorcându-ne la bursă vă voi aduce în atenţie două evoluţii contrare care au făcut carieră, notează "Trenduri Economice".
Alte titluri din blogosferă
Dileme online: influencer marketing sau marketing viral? (pr365.ro)
Cum ar trebui sa se comporte bancile cu rau platnicii? (khris.ro)
Noua obsesie a cititorului român de bloguri (subiectiv.ro)
Google dă de pământ cu faimosul Anonymous (dandragomir.biz)
Nu rata astăzi, la ora 16:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI