Postmodernism posesiv

După aproape două decenii de la apariţie, romanul Possession de A.S. Byatt apare în limba română, confirmând că postmodernismul a impus formulele sale noi în ficţiune, că a reuşit să inoveze reinventând genurile şi producând o sinteză superioară. Titlul propus de versiunea românească, Pasiune şi colecţia în care este plasat (mai curând îşi avea locul în "Babel" decât în "Nemira Damen Tango"), sugerează intenţia de a-l arunca în bătălia de cucerire a unui public larg şi, în acelaşi timp, de a rafina gustul literar al acelui public, într-un mod subtil.

Riscul este dublu: publicul ţintă al colecţiei se poate simţi depăşit, surclasat în faţa unui roman atât de elaborat, iar publicul său adecvat şi avizat să nu aibă fantezia să-şi caute noile titluri într-o asemenea zonă. Rămâne oricum meritorie traducerea acestui roman, ce implică un şir de eforturi pentru editor şi traducător: are 878 de pagini, reclamă din partea traducătorului uşurinţa şi graţia trecerii de la un gen la altul, exerciţiul mai multor registre stilistice, stăpânirea istoriei literare, a orizontului cultural englez, ca şi a antropologiei, a mitologiei etc.

Nu mai este o coincidenţă, ci o condiţie necesară alegerea traducătorului, Virgil Stanciu, membru al comunităţii universitare, ca şi romanciera, ca şi câteva dintre personaje, aşadar familiarizat cu viaţa, concurenţa, tipicurile unei lumi cu propriile moravuri, mentalităţi şi reguli scrise ori nescrise. Cu atât mai mult cu cât Virgil Stanciu a tradus şi primul roman din "trilogia universitară", Schimb de dame, care l-a impus la noi pe David Lodge, studii critice substanţiale (Matei Călinescu, A citi, a reciti, Ed. Polirom, 2003, 2007).

Majoritatea trăsăturilor ce aproximează postmodernismul se regăsesc în roman, le enumăr pe cele relevante, vizibile: indeterminare, fragmentar