Două autoturisme şi o autoutilitară au fost implicate într-un grav accident de circulaţie, petrecut în această după-amiază, la ieşirea din Orăştie.
Potrivit primelor informaţii ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul naţional 7, la ieşirea din Orăştie, în zona haltei Geoagiu. Două autoturisme şi un microbuz au fost implicate în coliziune. „O persoană a decedat pe loc. O alta a fost încarecerată, fiind în stare gravă, iar trei pasageri au fost răniţi”, a declarat locotenentul Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara. A intervenit Ambulanţa, un echipaj al Descarcerării şi două de SMURD, care au transportat răniţii la spitalul din Orăştie.
Poliţia continuă cercetările la faţa locului
În urma primelor cercetări, poliţiştii Serviciului Rutier au stabilit că accidentul s-a produs după ce şoferul dubiţei care circula pe direcţia Orăştie - Sebeş a ieşit de pe carosabil, probabil pentru că ar fi aţipit, apoi a reintrat pe sensul de mers şi a izbit violent din spate o Dacia Logan, proiectând-o pe contrasens într-un Ford Mondeo condus regulamentar.
O pasageră, în vârstă de 40 - 45 de ani, din Dacia Logan a decedat pe loc. Şoferul maşinii Logan şi doi pasageri din Mondeo au fost răniţi grav. Doar conducătorul autoutilitarei, cel care a provocat accidentul, a scăpat cu răni mai uşoare. Cele patru victime au fost transportate la spitalul din Orăştie. Circulaţia autovehiculelor a fost restricţionată în zonă, pe durata invesigaţiilor făcute de poliţişti.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara a recomandat şoferilor să circule pe ruta ocolitoare Geoagiu - Uroi - Simeria.