Precizarea că bucăţile muzicale (fiind compoziţii), ele sunt compuse, în vreme ce poeziile se scriu. Chiar dacă aţi scrie de ceva timp poezii, sunteţi la o fază de început, cu bucurie cu tot şi cu emoţie, care vă însingurează în credinţa că sunteţi o raritate în contextul vârstei căreia îi aparţineţi. Adevărul banal din concluzia "că nu e om să nu fi scris poezie" - şi asta se întâmplă masiv în adolescenţă şi puţin după, dacă vi s-a livrat o fire naivă, care se mulţumeşte cu puţin, cu muzicalitatea cel puţin a sufletului sensibil.

Ne vorbiţi, punând la bătaie un singur exerciţiu liric, e drept, un Manifest pentru poezie despre ideea de trecere a toate, fără să aveţi revelaţii din vremea venirii, pe rând, a toate. Cum sugera şi Eminescu în vremurile lui de început, ideea că toate "nasc spre a muri şi mor spre a se naşte". M-ar interesa cum lucrează asupra talentului dvs. o lectură serioasă din Eminescu, fertil creator de limbă, de ritmuri, de imagini şi un exemplu magnific de urmat pentru cei ce vor să înveţe să scrie poezie. Bag mâna-n foc că vă lipseşte o lectură răbdătoare a lui Eminescu şi care v-ar fi fost de folos. Aş putea jura, cu singurul dvs. text în faţa ochilor, trimis nouă ca un buzdugan al dorinţei de a publica. În primul rând, cu o singură poezie nu se face primăvara unei publicări. Fără o operă convingătoare, fie şi de mici dimensiuni la vârsta dvs., nu vă putem acorda, cum spuneţi, "posibilitatea de a publica".

Iată Manifestul pentru poezie, totuşi: "Trec ploile, trec zilele, trec orele (nu vă sună topârcenian?! Ťşi-n zbor săptămânile trecť n.m.), trec serile/ şi încerc să prind/ o clipă de eternitate;/ celelalte trec precum/ norii într-o zi cu vânt/ ceaţa într-o zi cu ploaie/ şi lasă în urmă greutatea şi răceala/ trăirilor fără cuvânt./ Doar clipa, clipa în care/ pe foaie îmi aştern un gând/ este aceea dorită de iubi