Livezi nesfârşite de caişi, gemând de rod şi terase cu viţă-de-vie, pe coame domoale, ca-n Cheile Oltului. Miroase a hărnicie şi-a apus, fiindcă, se ştie, Occidentul trudeşte, iar Răsăritul leneveşte...
4. Ghidul explică pe limba tuturor "biografia" monumentelor ivite pe traseu. E o plăcere să-l auzi cum izbuteşte digresiuni culturale şi istorice spre înţelesul grupului multinaţional. Mă întreabă de unde sunt, iar eu îi răspund cu o mândrie nătângă. "Şi eu sunt român, din Transilvania", îmi mărturiseşte cu graiul alterat de cei 20 de ani de străinătate. "Ghidul" a terminat filozofia, l-a tradus pe Karl Jaspers de pildă, şi două zile pe săptămână predă cursuri de "înţelepciune antică" la Universitatea din Viena. Îl simt stânjenit de prezenţa mea, românismul meu nu-i trezeşte nostalgii de borangic, din contră. Parcă i-aş fi deschis o rană pe care o credea vindecată. Se străduieşte elegant să mă ignore, dar nu mai e jovial ca înainte. Prin mine e nevoit să-şi amintească, în noua patrie, de ţara din şi de care a fugit...
5. Dunărea vieneză e posacă şi plictisitoare. E înghesuită între pereţi de beton şi răsfirată artificial în canale de agrement sau industriale. Seamănă cu o femeie siluită, constrânsă la servituţi înjositoare. Mi-e dor de Dunărea românească, misterioasă şi languroasă, despletită după bunu-i plac în coturi şi ochiuri de-un pitoresc viril. Dunărea aceea năvalnică ori calmă, îmbrăţişată lasciv de cavalerii zăvoaielor nepătrunse.
6. În Kurpark, în mijlocul renumitei staţiuni balneare Baden, pacienţii sanatoriului s-au strâns să asculte orchestra retrasă într-un foişor ferit de flăcările solare. Auditoriul e coliliu, iar scaunele le susţin anevoie siluetele bolnave de bătrâneţe, înfăşurate în halate de spital. Melomanii aceştia, împuţinaţi la trup, tremură din toate încheieturile şi par nişte jucării stricate. Tab