* cursurile vor fi adaptate nevoilor medicilor şi vor cuprinde module de Microsoft Office, cu accent deosebit pe prelucrare bază de date, instalare software, outlook mail şi internet * după absolvirea acestora, medicii vor avea o diplomă de operator calculator
În perioada următoare, aproximativ 100 de medici de familie din Brăila vor avea posibilitatea de a se specializa gratuit în utilizarea calculatorului, în cadrul unui program finanţat de Uniunea Europeană, derulat de International Computer School în parteneriat cu Societatea medicilor de Medicină generală/Medicină de familie Brăila.
Cursurile, structurate pe serii de câte 10 - 12 participanţi, vor începe peste trei săptămâni şi se vor desfăşura într-o sală special amenajată din incinta sediului "Pancronex", de pe Calea Călăraşilor. Ieri, managerul de proiect Eduardo Fierro a fost prezent la Brăila cu ocazia lansării proiectului şi a vorbit despre importanţa cursurilor în domeniul operării PC, pentru medicii de familie.
"Acesta este un proiect regional ce se desfăşoară în Brăila, Buzău şi Vrancea. Proiectul este orientat către medicii de familie, cabinetul fiind o structură foarte importantă pentru sistemul de sănătate din România, pentru că păstrează contactul cu populaţia. Acest program răspunde noilor cerinţe de management ale cabinetului cerut de sistemul public de sănătate demarat la iniţiativa Guvernului României. Noi venim în întâmpinarea necesităţilor de formare profesională, medicii de familie trebuie să fie pregătiţi în domeniul informaticii, mulţi nu au avut posibilitatea să înveţe sau să lucreze cu astfel de programe. Cu această ocazie deschidem Centrul de Formare Profesională a Adulţilor în Brăila şi vom desfăşura şi alte tipuri de activităţi în domeniul formării profesionale", a declarat Eduardo Fierro. La rândul său, preşedintele Societăţii de Medicină a Familiei (SMF) Brăila,