Peste 150 de personaje medievale, au participat, joi seară, la o paradă nocturnă pe străzile Sucevei, în cadrul ediţiei din acest an a Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”. Sursa: Sergiu Rusu Nu mai puţin de 120 de făclii luminau străzile Sucevei şi mii de oameni au ieşit pe străzi, la geamuri ori balcoane pentru a privi impresionanta paradă.
În fruntea paradei au stat semeţi cinci călăreţi protejaţi de platoşe şi cămăşi de zale. La câţiva paşi în spatele lor se înşiruia întregul alai, aliniind în rândul întâi, vestitul toboşar de la serbările Sighişoarei, care bătea toba şi anunţa cu voce tare programul zilelor viitoare ale festivalului, flancat de un oştean cu muscheta pe umăr, cu tricorn şi perucă pudrată, şi o demoazelă încorsetată, care-şi sălta în mers trena rochiei.
Alai medieval
Cavaleri cu straie blazonate şi cizme negre, cavaleri, domniţe cu rochii lungi de catifea şi brocart, războinici înarmaţi echipaţi cu armuri, mercenari înzăuaţi, oşteni cruciaţi cu haine albe şi cu semnul crucii pe piept ţinând lăncile în cumpănire, luptători asiatici cu şorţuri şi platoşe din piele, cu blănuri pe umeri, cu coifuri şi cu paloşe late, ascunse în tecile prinse la spate, completau alaiul medieval care a ajuns după aproape o oră şi jumătate din nou în Cetatea de Scaun.
Festivalul, aflat la cea de-a patra ediţie, se va încheia duminică seară. Astăzi şi mâine urmează însă două zile pline de manifestări la cetate, turniruri cu cavaleri, piese de teatru, scene puse la cale de cascadori profesionişti, şcoală de dansuri medievale şi lupte cu săbii, spectacol cu focuri şi dans şi multe altele, programul manifestărilor ţinând de dimineaţă până aproape de miezul nopţii.