23 august 1944 a reprezentat un punct de cotitură în istoria României, devenind astfel ziua naţională pentru mai bine de 40 de ani. Blamată de unii, analizată de alţii şi uitată de generaţiile mai tinere, 23 august a fost ziua naţională a României timp de 40 de ani, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pioneri şi muncitori scoşi la defilare în uniforme strălucitoare, mereu zâmbitori, eşarfe fluturate şi cântece „patriotice şi revoluţionare“.
O zi controversată
Pentru cei care-şi amintesc de orele de stat în soare în aşteptarea oficialilor, precum şi de înghesuiala de apoi în drum spre casă, 23 august a rămas în memoria multora doar o sărbătoare propagandistă care proslăvea domnia comunistă, una dintre puţinele zile libere când lumea putea consuma mici şi bere la iarbă verde.
Dincolo de aceste excese, 23 august 1944 a însemnat ieşirea României din războiul contra Naţiunilor Unite şi intrarea în sfera de influenţă a URSS. La putere era înscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii. După eliberarea Transilvaniei, moment important în istoria Armatei Române, ajutată de soldaţii ruşi, totul părea că va reveni la normal.
2009, anul fără sărbătoare
În 1945 comuniştii deţineau deja puterea, iar momentul 23 august a căpătat noi conotaţii. 23 august 1944 a fost un eveniment rescris şi reinterpretat de conducerea partidului unic, trecând de la „marea cotitură istorică“ la „Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă“.
În plină democraţie şi criză economică, 23 august a venit şi ar putea trece neobservată de masa de oameni care au uitat semnificaţiile istorice, dar şi politice care au ridicat la rang suprem această zi. Dincolo de comemorările care v
