Norocul său, după cum ne-a mărturisit, a fost că s-a născut în Maramureş, la Ieud, acolo unde i s-a aprins în inimă o văpaie: a cântecului străbun. Luni, 24 august, o Ediţie de Colecţie specială despre un artist cu voce îngerească: Ştefan Hruşcă.
S-a îndrăgostit de frumuseţea muzicii încă din primii ani ai vieţii. Rosteşte colindul aşa cum doar mama sa ştia, înduioşând şi cele mai împietrite inimi. Primii paşi în lumea artistică i-a făcut cu "Flori de măr" în păr.
Ştefan Hruşcă era elev al Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei când s-a îndrăgostit de muzica folk. Deşi studia vioara, îşi dorea cu înverşunare să dezlege tainele altui instrument: chitara. Ştia că în cabinetul de limba română câţiva colegi lăsau o chitară. "Nu ştiam chitară, dar aveam colegi care cântau la chitară. Se cânta în primul rând «Mondial».
«Atât de fragedă», se cânta pe holurile liceului. M-au vrăjit. Şi ce să fac? Furam chitara lor, pe care o lăsau într-un cabinet de limba română şi încercam şi eu să fac ca şi ei. Puneam degetele pe corzi, cum făceau ei, pentru că niciodată n-am întrebat pe cineva ce acord este, cum se face. Am fost la început un autodidact, copiind mişcările pe care le făceau ei. Abia după un an am reuşit să pun mâna pe o chitară, să fie a mea, de la Liceul Pedagogic, să învăţ chitară.
Aici este un capitol foarte interesant pentru că profesorul meu de vioară nu voia să mă lase să fac chitară. M-a băgat la contrabas, la Şcoala Populară de Artă. Avea nevoie de încă un membru, la contrabas, în taraful şcolii. Se făceau întreceri între licee. Liceul avea taraf, avea cor, avea formaţie de muzică uşoară, muzică folk. Şi am făcut trei ani de contrabas, cu silă. (râde) La noi în sat, cine cânta la contrabas, se spunea că acela cântă la scroafă. Vă daţi seama ce era pe mine! Dar încet, încet am învăţat chitara, instrumentul care
