Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Usain Bolt : Obiectivul meu este să fiu o legendă

Publicat in rfi, vineri 21 august 2009 ·

Unul dintre cei mai valoroşi sportivi ai lumii la ora actuală, atletul jamaican Usain Bolt spune într-un interviu pentru cotidianul AS că obiectivul său este să devină o legendă. Sportivul a câştigat medalia de aur în proba de o sută de metri la Campionatele Mondiale de la Berlin şi a stabilit de asemenea un nou record mondial.

Unul dintre cei mai valoroşi sportivi ai lumii la ora actuală, atletul jamaican Usain Bolt spune într-un interviu pentru cotidianul AS că obiectivul său este să devină o legendă.

Sportivul a câştigat medalia de aur în proba de o sută de metri la Campionatele Mondiale de la Berlin şi a stabilit de asemenea un nou record mondial.

"Sunt surprins de acest record. Da, mă aşteptam să câştig, dar nu mă vedeam obţinând un astfel de timp. Mi-am petrecut toată ziua în cameră, jucându-mă pe consolă. Nu am pus nici un fel de presiune asupra mea. În cele din urmă, am făcut ceea ce pot. Obiectivul meu este să fiu o legendă", recunoaşte fără modestie Usain Bolt, care a împlinit 23 de ani.

El precizează că vrea să stabilească la Berlin şi un record mondial în proba de ştafetă 4x100 de metri, alături de colegii săi din Jamaica.

Usain Bolt a reuşit deja să câştige aurul în proba de două sute de metri, stabilind un nou record mondial.

"Secretul meu constă în faptul că ştiu să îmi păstrez calmul. De aceea îmi plac jocurile video, pentru că mă ajută să mă relaxez", explică jamaicanul.

"Bolt este ultima frontieră", scrie AS. "Armin Hary şi Michael Johnson spun că Jesse Owens a fost cel mai bun din istorie. Owens, Johnson, Carl Lewis au fost oameni extraordinari. Însă fiinţe umane. Ceea ce face Bolt este o nouă frontieră. Ce face el nu a reuşit nimeni. Concurează împotriva sa şi a nimănui altcuiva : fără concurenţă. Patru bărbaţi au zburat ieri în spatele lui Bolt, înregistrând un timp mai mic de 20 de secunde la două sute de

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum 56 minute
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 11 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum 56 minute
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum 51 minute
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°