Cele mai mari agenţii de turism din România şi-au majorat amul trecut atât veniturile, cât şi profitul, iar primele trei locuri din punct de vedere al cifrei de afaceri au rămas aceleaşi din 2007, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Minsterului Finanţelor.Agenţii de turism explică încasările în creştere prin faptul că, în domeniu, criza financiară s-a resimţit abia în lunile noiembrie şi decembrie. Chiar şi aşa, scăderile au fost înregistrate preponderent la
Cele mai mari agenţii de turism din România şi-au majorat amul trecut atât veniturile, cât şi profitul, iar primele trei locuri din punct de vedere al cifrei de afaceri au rămas aceleaşi din 2007, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Minsterului Finanţelor.
Agenţii de turism explică încasările în creştere prin faptul că, în domeniu, criza financiară s-a resimţit abia în lunile noiembrie şi decembrie.
Chiar şi aşa, scăderile au fost înregistrate preponderent la vânzările de bilete de avion, pentru că vacanţele din iarna lui 2008 fuseseră rezervate şi achitate cu câteva luni înainte.
HappyTour râmăne pe primul loc
Astfel, Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România, din punct de vedere al cifrei de afaceri, şi-a păstrat poziţia şi în 2008.
Cifra de afaceri a firmei deţintute de un fond de investiţii spaniol a crescut anul trecut cu 18%, la 184,2 milioane de lei, iar profitul net a urcat cu 34%, de la 5,54 milioane lei la 7,46 milioane lei.
Afaceri mai mari pentru unii jucători
Cu o cifră de afaceri de 148 de milioane de lei în 2008, agenţia de turism Eximtur din Cluj şi-a menţinut locul doi în topul agenţiilor de turism, înregistrând o creştere a vânzărilor cu 25%.
Profitul net al Eximtur, controlată de Radu şi Lucia Morariu, a crescut anul trecut de 2,5 ori, ajungând la două milioane de lei.
Şi Marshal Turism şi-a majorat