Bursa locala a revenit ieri pe cresteri, o data cu principalele piete europene, iar brokerii apreciaza ca Bursa de la Bucuresti va urma evolutiile externe cel putin pana la sfarsitul anului. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii din piata, a urcat cu aproape 3,4% fata de referinta, marcand cea mai mare apreciere dintre indicii locali. Societatile financiare au avansat cu aproape 2,9%, in timp ce sectorul energetic, redat de indicele BET-NG a urcat cu 2,5% fata de referinta, la nivelul de 534 de puncte.
"Piata locala nu are cum sa se decoreleze de principalele piete externe intrucat pe plan intern lipseste orice reper pentru piata de capital. De asemenea investitorilor le este greu sa faca o analiza comparata intre ce se intampla afara si ce se intampla la noi. Pe extern vedem din ce in ce mai multe stiri pozitive, pe cand noi ne afundam intr-un declin economic. Partea buna este ca Bursa nu reactioneaza negativ la aceste stiri interne", a explicat Octavian Dragolea, directorul sucursalei IFB Finwest, din Capitala.
Pe piata locala, societatile bancare au inregistrat unele dintre cele mai mari aprecieri din sedinta de ieri, titlurile BRD si Banca Transilvania (TLV) urcand cu 4,5% si respectiv 3,9% fata de referinta.
La categoria international, titlurile bancii austriece Erste Bank (EBS) au urcat cu 2,3% fata de referinta, la pretul de 113,8 lei/actiune.
Titlurile SIF Moldova (SIF2) au inregistrat cea mai mare apreciere la categoria societatilor financiare, de aproape 3,5%, urmate in top de cresterea SIF Oltenia (SIF5), de 2,9% si SIF Transilvania (SIF3), de 2,8% fata de referinta.
"Investitorii straini sunt asteptati sa intre mai semnificativ pe piata locala din luna septembrie, o data ce marile firme de analiza vor da startul investitiilor pe pietele emergente. Semnalul de intrare pe pietele emergente a fost dat de cativa invest