Sacrificiul

acum în odihnă e luna deasupa

ca pântecul plin de pruncii pe care

femeile noastre le vor naşte

iarba încă nu a spart zodia,

în palmele negre sus încă nu-i adus

focul,

dintr-o panică în alta sălbatice picioare

sar surprinse de tremurătoare lunete.

aceleaşi pe câmp filosofice sperietoare,

cârtiţele în rut în rotunde morminte

înmulţite noapte de noapte pe care ţăranii

le sfărâmă, le-ndreaptă în zori

mocniţi vorbind despre iminente dezastre

şi ce presimt ei întotdeauna se-ntâmplă-

între nenumăratele lor mâini

căzute-s cerurile unul peste altul.

revoltaţi pururi, fumează tabac ieftin,

înjură

ştiu doar că viitorul încă nu e trecut

neînduplecaţi precum şarpele căruia

i s-au furat puii

pe umede pietre îşi amintesc timpul

când încă nu aveau gânduri

ubicuitatea, plasma lucrurilor devenite

fiinţe

nimic nu le poate sta împotrivă

sunt mustul viu bolborosind prin verigile

cramei,

de-a lungul zilei şi de-a lungul nopţii

meşteresc ce nimeni nu ştie,

neştiind că între cei fără de chip

numai ţipătul preschimbat în apoteoză

pe toate le însumă

apoi

în locul promis au venit fiii zilei a 6-a

sortiţi nume să pună, foc să aprindă-

până departe se auzeau uneltele tragice,

hârşâind lamele primitive pe vinete gresii

unuia dintre ei i s-a poruncit să vegheze

luna

neclintită îi era faţa înfiptă în orizont-

înfricoşătoare bornă pe frontiera celor care

dintru început altceva nu au deprins

decât să ucidă.

schimbau complice priviri, hohote vulgare

neştiutori de legi şi cutume;

încă o dată trecură, rând pe rând