Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, vineri 21 august 2009 ·

Despre N. Steinhardt

În cel mai recent număr, 4, al revistei lunare de cultură şi spiritualitate românească, TABOR, editată de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, sunt incluse studii demne de interes consacrate personalităţii şi operei lui N. Steinhardt. În deschidere - un text remarcabil prin esenţializare şi prin puterea de a emoţiona, semnat de Bartolomeu Anania însuşi. Iată un scurt fragment:

"Eu cred că botezul de la Jilava, pe care l-a administrat părintele Mina asupra lui N. Steinhardt este un moment mai mult decât istoric, e un moment al culturii româneşti şi al Bisericii noastre. Cred că este un moment teologic pe care va trebui să-l consemnăm în tratatele noastre şi de care va trebui să ne aducem pururea aminte.

Atunci când oamenii îţi tăgăduiesc libertatea, tu tocmai atunci să strigi din rărunchi Ťde-abia acum să ştiţi că sunt un om liber!ť Aceasta a fost marea bucurie pe care a descoperit-o N. Steinhardt. Şi aceasta l-a făcut cu adevărat fericit şi în stare să scrie acea extraordinară carte, carte de căpătâi a culturii şi spiritualităţii româneşti, Jurnalul fericirii, de care nici o generaţie de acum înainte nu va trebui să fie lipsită."

Alte studii, la fel de revelatoare: Dia/crisis - re-gândirea credinţei sau Între formal, instituţional şi viitatea credinţei de Ioan Chirilă, Sfinţi prin puşcării, securişti prin mânăstiri, cazul Nicu Steinhardt de Virgil Ciomoş, N. Steinhardt - drumul spre adevăr de Iulian Boldea, Sensul suferinţei la N. Steinhardt şi la Simone Weil de George Ardeleanu, N. Steinhardt: Jurnalul fericirii ca paradigmă transscripturală de Ion Popescu-Brădiceni, O Însoţire luminoasă de Ioan Pintea, Convertire şi mărturisire creştină în gândirea părintelui Nicolae Delarohia de Ştefan Iloaie, Virtutea curajului la N. Steinhardt de Macarie Motogna, Amintiri despr

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a luat medalia de aur la Campionatele Europene U23, la 200 m liber

Mediafax acum 6 ore
Sportivul în vârstă de 20 de ani se află în această perioadă în Slovacia, la Samorin, unde se desfășoară Campionatele Europene de Natație U23, notează prosport.ro. David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 d

Clark Olofsson, celebrul infractor suedez, a MURIT la 78 de ani. Povestea fabuloasă a jafului care a inspirat „Sindromul Stockholm”

Gandul acum 2 ore
Clark Olofsson, autorul unui jaf de proporții cu luare de ostatici în Suedia, care a dat naștere sintagmei „sindromul Stockholm”, a murit la vârsta de 78 de ani. Clark Olofsson este cunoscut pentru implicarea în jefuirea unei bănci și luarea de osta

Nicușor Dan anunță ce a discutat la întrevederea cu Ursula von der Leyen

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi seară ce a discutat în cadrul întrevederii pe care a avut-o, anterior în cursul zilei, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în marja Consiliului European desfășurat la Bruxelles, precizân

CCR se va pronunța pe 1 iulie asupra contestației privind numirea lui Mihai Busuioc drept judecător al Curții

HotNews acum 9 ore
Curtea Constituțională a stabilit data de 1 iulie pentru analizarea sesizării depuse de către grupul parlamentar al SOS România privind neconstituționalitatea numirii lui Mihai Busuioc drept judecători al CCR, informează G4Media. Contestația depusă

A doua medalie de aur pentru România la Campionatul European de înot U23: Denis-Laurean Popescu a triumfat la 100 m fluture

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Denis-Laurean Popescu a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 m fluture din cadrul Campionatului European de înot pentru tineret (U23), competiţie care se desfăşoară la Samorin, transmite New

Sfârşitul unei ere. Anna Wintour părăseşte funcţia de redactor-şef al revistei Vogue după 37 de ani

News.ro acum 3 ore
Dame Anna Wintour se retrage din funcţia de redactor-şef al revistei americane Vogue după 37 de ani, anunţă presa internaţională. Wintour, de origine britanică, în vârstă de 75 de ani, părăseşte rolul pe care l-a deţinut mai mult decât orice alt edi

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază, prelungită până la 30 septembrie 2025

Adevarul acum 3 ore
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu trei luni, până la data de 30 septembrie 2025, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă, publicat joi pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

FOTO. Ziua Drapelului Național, marcată la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Drapelului Național de azi, 26 iunie, a fost marcată și la Constanța. Militarii din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța au fost parte din eveniment. Astăzi am participat cu mândrie la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național

Daniel David, despre nemulțumirile studenților legate de tăierea burselor: „Sunt convins că un student rațional și decent, dacă ar fi în locul meu, ar face ce fac eu”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Educației spune că înțelege nemulțumirea studenților care protestează față de diminuarea fondului de burse, care implică eliminarea unora, și că, în locul lor, ar reacționa la fel, dar că „presiunea pe buget este uriașă”. Citește și FOTO /

Zone din Constanța, Valu lui Traian și Năvodari, fără curent electric, vineri, 27 iunie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, transmite un comunicat din partea companiei. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, s

Vremea

București
acum

24°
vin.

19°/37°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/28°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

19°
vin.

18°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

15°/25°
lun.

17°/25°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/27°
sâm.

19°/27°
dum.

18°/26°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

19°/29°
sâm.

17°/24°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/34°