duminică 11 nov. 1984

A fost o zi, nu demult, cînd am înţeles definitiv că nu pot să fac altceva decît cărţi. Tot atunci (- tîrziu, da, tîrziu -) am mai înţeles că îndoieli asupra scrisului meu voi avea veşnic (e adevărat, în alternanţă cu scurte momente de narcisism parţial şi... tot sceptic) (Eugen Ionescu: "ŕ quoi bon?!")

Bine, mi-am zis, aşa să fie. Cărţi. Sigur sau nu de ele, le voi bate la maşină şi le voi publica.

De fapt, una din ele, Lectura prin Călinescu, e de mult dactilografiată, e şi predată la o editură spre a fi "prinsă în plan", dar, scrisă în 1971, nu-mi place deloc şi vreau s-o "renasc" integral.

A doua, Lectura, plănuită încă de acum vreo 16 ani, e sub formă de eseu, dactilogramă de 106 p+cca 200 de fişe şi zeci de însemnări în Jurnal.

A treia, Jurnal de critic, şi ea proiect vechi de ani de zile (titlul l-a folosit între timp Alex. Ştefănescu, deşi prioritatea e tot a mea, am avut şi o rubrică în Flacăra şi România literară cu acest nume, dar ce importanţă are?, e un titlu generic, ca şi Poezii sau Caiete etc.), stă şi ea prin dosare dactilo sau manuscrise.

A patra ar fi traducerea Infernului. Ei, m-am întrebat, astea sunt cărţile in spe pe care le publici întîi, şi de ce?

Infernul a căzut primul: ce rost are să începi, să "debutezi" cu o traducere? Prejudecata că nu e o carte a ta e foarte puternică. Şi apoi, cine citeşte Dante?

A doua dată laoparte a fost Călinescu. E mult mai greu să transformi decît să faci de la zero.

Rămînea dilema: Jurnal sau Lectura?

Argumentul cronologic - pe care-l găsesc de bun-simţ a spulberat-o. Sigur că Jurnalul: nu e el o carte care există pentru că s-a scris... singură, de 16 ani încoace? Prima scrisă, prima publicată.

După entuziasmul iniţial al tăierii nodului gordia