O cruce de 30 de metri, una dintre cele mai înalte din Europa, va fi ridicată, în această toamnă, la mănăstirea de la Piatra Fântânele, Bistriţa-Năsăud. Autorităţile judeţene din Ialomiţa au nevoie de circa 30.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a spitalelor din municipiile Feteşti şi Urziceni. Primăria Râmnicu Vâlcea a alocat suma de 7,6 milioane de lei pentru lucrări de reparaţii şi investiţii la grădiniţe. Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare riscă să intre în faliment. ALBA. Arheologii au găsit, în doar două zile, în situl de la Pănade, 35 de piese de bronz: topoare, o lamă de sabie, o fibulă, ace, o lance. Descoperirile datează din Epoca Bronzului, mai exact din secolul XII î. Hr.
ARAD . La Spitalul Municipal Arad, 26 de pacienţi au suferit toxiinfecţii alimentare. Ancheta epidemiologică, încheiată ieri, a stabilit că alimentele nu conţineau germeni patogeni. Urmează să fie analizate medicamentele.
ARGEŞ . Un tânăr de 22 de ani din Piteşti a căzut patru etaje în gol şi a scăpat cu viaţă. Marius Bârleanu lucra la recondiţionarea faţadei unui bloc din Mioveni şi a suferit o fractură de coloană, fiind supus unei intervenţii chirurgicale.
BACĂU. Între 5 şi 11 octombrie va avea loc concursul pentru ocuparea a 200 de locuri la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna. Sunt 170 de locuri sunt bărbaţi şi 30 pentru femei. Cursurile durează un an.
BIHOR. Şapte tineri, cu vârste între 23 și 30 de ani, sunt cercetaţi de poliţiștii antidrog pentru consum și trafic de droguri de mare risc (timbre LSD). Drogurile erau consumate în municipiul Oradea, în locuinţele unora dintre membrii grupării.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. O cruce de 30 de metri, una dintre cele mai înalte din Europa, va fi ridicată, în această toamnă, la mănăstirea de la Piatra Fântân