Nu este un „vraci” care vindecă sau ghiceşte viitorul, dar florile de leac sunt în pictura lui o temă de care nu s-a mai vindecat. Lucrările lui se bucură de un mare succes şi sunt expuse în ţări ca Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania etc. Marcel Lupşe a copilărit pe Valea Bârgăului, de unde a deprins mirajul ierburilor şi dragostea pentru peisaj. După vreo patru decenii de creaţie, a reuşit, probabil, să egaleze „enciclopedia” bunicii sale din partea mamei, Antonia, un personaj deosebit care l-a fascinat prin înţelepciune. Ştia de toate şi nu numai despre plante, ci şi despre oameni. De altfel, despre oameni ştia şi el câte ceva: încă mai păstrează portretele colegilor de clasă pe care le schiţa când era prin clasa a V-a. Adevărata vocaţie şi-a descoperit-o în timpul liceului, deşi nici atunci nu se gândea el să devină un mare pictor. Lucru care s-a întâmplat, până la urmă. Nu de alta, dar Lupşe a fost destul de „punctual” la întâlnirea cu muza.

Muza trebuie să te găsească în atelier

Marcel Lupşe îşi aminteşte cu amuzament de o zicală în care crede, când vine vorba de pictură: „Muza nu vine când vrei tu, vine când vrea ea, iar atunci când vine trebuie să te găsească în atelier”. Atelierul său este un loc în care ar putea să spună că şi-a petrecut cel puţin jumătate din viaţă şi unde găseşte nu doar un loc de pus şevaletul şi culorile, ci o anume ambianţă... în fine, tot ce îi trebuie unui pictor pentru a ademeni muza.

Un pictor „de leac”

Există momente de graţie, când pictorul reuşeşte să creeze ceva excepţional. După multe eforturi, pictorul se poate lăuda cu câteva zeci de expoziţii personale, de grup, naţionale şi internaţionale, simpozioane şi tabere de creaţie, călătorii documentare în Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Luxemburg, R. Moldov