Extras FP 12. Alegerile din Afganistan au trecut, insurgenţa talibană şi contrainsurgenţa aliată continuă până dincolo, în Pakistan. FP România nu. 12 (iulie/ august). „Gherilele accidentale sunt grupări care dispreţuiesc America şi comunitatea internaţională, nu pentru că urăsc în mod inerent Vestul, ci pentru că noi suntem cei care le-am invadat comunităţile în căutarea teroriştilor extremişti”, crede David Kilcullen, antropologul care l-a secondat pe generalul David Petraeus în recenta modificare a strategiei SUA din Irak - strategie pe care generalul Petraeus a fost trimis să o aplice şi în Afganistan.
Care este natura conflictului actual din regiunea Af-Pak?
David Kilcullen: Într-un fel, Af-Pak-ul reprezintă arhetipul a ceea ce eu numesc gherila accidentală. Ambele conflicte urmează tiparul ideal de dezvoltare al unei gherile accidentale: infecţie, contagiune, intervenţie, respingere. Gherilele accidentale sunt grupări care dispreţuiesc Statele Unite şi comunitatea internaţională, nu pentru că urăsc în mod inerent Vestul, ci pentru că noi suntem cei care le-am invadat comunităţile în căutarea teroriştilor extremişti.
Prima etapa este cea a infecţiei, când într-un spaţiu neguvernat se instalează grupări extremiste care, speculând vacuumul de autoritate, transformă acest spaţiu într-o bază operaţională. A doua etapă este faza de contagiune, de răspândire a infecţiei şi export al violenţei în afara sanctuarului operaţional, în zonele şi statele învecinate.
În acest moment comunitatea internaţională răspunde de obicei prin intervenţii militare care sfârşesc prin alienarea populaţiei şi comunităţilor locale, precipitând ultima fază - cea de respingere, când cea mai mare parte a localnicilor trec de partea insurgenţilor extremişti. Este ceea ce s-a întâmplat în centura paştună - teritoriul neguvernat ca