Fire melancolică, Vica Oprescu a căutat mereu o viaţă liniştită, însă a găsit-o abia acum când îşi dedică tot sufletul noii sale pasiuni, cosmetica Născută: 15 mai 1963, Vânători, judeţul Mehedinţi
Studii: Facultatea de Agricultură din Craiova
Experienţă: 22 de ani ca inginer
Familie: are un copil
Inginera, Vica Oprescu a crescut într-o familie de oameni simplii, părinţii şi bunicii săi trăind toată viaţa la ţară. „Am o familie simplă, dar de la care am învăţat ce înseamnă verticalitatea şi cum să-mi câştig cinstit o pâine”, susţine femeia. Doriţa ei dintotdeauna a fost să devină învăţătoare, datorită iubirii pe care o are pentru copii, însă soarta a făcut ca ea să devină inginer agronom. „Visul meu a fost să devin învăţătoare , însă din cauza unei întâmplări nefericite nu am reuşit să iau treapa la liceu. La scurt timp mi-am dat seama că nu trebuie şă renunţ la carte şi am urmat ceva la care mă pricep, agricultura”, susţine Vica Oprescu.
A dus o viaţă zbuciumată
După terminarea facultăţii, prospăta ingineră a avut de înfruntat o mulţime de probleme, care au făcut ca viaţa ei să fie un adevărat montagne-russe. „După facultate m-am căsătorit şi am fost repartizată să lucrez în Ialomiţa, pe când soţul meu primise un post de profesor în Suceava. După ani buni ne-am mutat în Buzău amândoi, dar totul parcă începuse să se destrame. După Revoluţie am născut un băiat, iar după ce m-am întors din concediu de maternitate mi s-a spus că nu mai încap la locul meu de muncă. De atunci am schimbat mai multe locuri de muncă, iar relaţia cu soţul a ajuns la divorţ, copilul rămânând la el. Ultimele două locuri de muncă au fost în Drobeta Turnu Severin. Aici am ajuns datorită părinţilor mei, care au observat starea degradată de sănătate cu care rămăsesem după procesele interminabile cu un sistem pe care nu îl cunoşteam şi din care a