Doi tineri din comuna Stăncuţa, care aveau căruţa plină cu porumb ştiuleţi, au fost luaţi la întrebări de oamenii legii.
În noaptea de miercuri spre joi, la ora 1.30, lucrători de la Poliţia oraşului Însurăţei i-au prins în flagrant pe Ionel G., de 29 de ani şi Ionuţ G., de 18 ani, ambii din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. Aceştia transportau cu atelajul hipo cantitatea de 100 kg de porumb ştiuleţi, sustrasă de pe o solă aparţinând unui localnic. Celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul, în valoare de 300 de lei, fiind recuperat şi predat părţii vătămate.