Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O firma care va lua bani de la UE: dosar de 200-300 de pagini

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 21 august 2009 ·

Compania Jilpack Prod Com Calimanesti, din judetul Valcea, care are ca obiect de activitate vanzarea de echipamente producatoare de carton ondulat si ambalaje din carton, va primi de la Uniunea Europeana aproape 174.000 de euro pentru achizitionarea unei linii de fabricat pahare din carton, dupa ce a depus un proiect in cadrul Programului Operational Regional (POR), operatiunea „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor".

„Vrem sa devenim si producatori de pahare din carton ondulat, nu doar vanzatori de instalatii, pe care le aducem din China", a declarat Mihai Tarasenie, 25 de ani, director tehnic al companiei, care a fost infiintata de parintii sai in 2005. El mai spune ca la proiectul pe care l-a depus pentru bani europeni a muncit foarte mult si ca acesta a totalizat intre 200 si 300 de pagini.

„Am cerut sprijinul unui consultant, dar cea mai mare parte a proiectului am realizat-o eu. M-am interesat si de procedura care se aplica in tari precum Spania sau Irlanda, care au un grad de absortie mult mai mare decat cel din tara noastra datorita procedurii mult mai simple", a mentionat el.

Directorul tehnic al companiei mai sustine ca inca nu a inceput sa fie implementat proiectul din cauza faptului ca s-a intarziat semnarea contractului. Proiectul cu numele „Achizitie linie fabricat pahare de carton", care trebuie sa fie implementat pana in decembrie anul acesta, are o valoare totala de 300.000 de euro, contributia beneficiarului ridicandu-se la aproape 77.000 de euro. Firma Jilpack Prod Com va incepe sa produca, in urma cumpararii acestei linii, pahare de carton, pe care intentioneaza sa le vanda in lanturile de benzinarii, dar si in unitatil fast-food.

„Piata de desfacere vom avea in mod sigur. Singura problema ar fi ca acum totul a cam stagnat", a mentionat Tarasenie.

Daca firma nu va reusi insa sa implementeze proiectul in termen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 58 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte să candideze

Mediafax acum 43 minute
Întrebat cum va vota PSD în Parlament la proiectul de lege care vizează candidatura lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a răspuns: „Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, dar şi în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi lucruri, să

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°