Bunurile oamenilor din oraşul vâlcean Ocnele Mari care sunt în calea saramurii au fost reevaluate, ieri. În următoarele zile, sinistraţii vor afla ce despăgubiri primesc. Familia Hodorog a fost prima vizitată de comisia de la societatea comercială de conservare şi închidere a minelor „Conversmin SA”. Casa oamenilor e în saramură de trei zile.
„Am făcut cerere de reevaluare pentru că nu sunt de acord cu evaluarea făcută acum trei ani. Atunci mi-au dat pe casă 80.000 de lei. Acum am cerut pe teren şi pe casă 230.000 de lei. Măcar să îmi dea 200.000 de lei. Dar din câte am observat nu cred că e de acord cu cât am cerut eu. În trei zile sau o săptămână primesc răspunsul”, a afirmat Ion Hodorog.
Soţii Ion şi Gherghina Hodorog au fost evacuaţi din locuinţă pe 7 august şi locuiesc de atunci la tabăra Ocniţa.
În lacul nou cota saramurii era la 265,86 de metri. Saramura a inundat străzile Nicolae Bălcescu, Cosota şi Buridava. Ieri, saramura se apropia de casa Anei Ciriperu şi inundase asfaltul din faţa porţii.
„Tot aici am dormit că, dacă e să vină saramura, iau câinele şi fug pe deal. E greu să plec a treia oară din casă. Chiar că îţi vine să le dai în cap că nu ne-au făcut case. Am semnat pentru casă la Copăcelu şi nici nu s-au apucat de ea”, a spus bătrâna. În zonă se menţine codul roşu, iar prăbuşirea Câmpului I de sonde continuă.