Febra recordurilor mondiale a ajuns şi la Roşia Montană, unde mineri au anunţat oficial azi intenţia de a stabili un nou record mondial: cei mai mulţi oameni care caută simultan aur cu şaitrocul, un instrument tradiţional. Evenimentul se va petrece cu ocazia Zilei Minerului, care va fi sărbătorită, la Roşia Montană, în 30 august. Sursa: Bazil Roman (arhiva Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia Organizatorii au explicat azi că au decis să se „înhame” la acest record pentru a pune în evidenţă importanţa menţinerii identităţii locale şi a tradiţiilor minereşti şi pentru a atrage atenţia asupra situaţiei mineritului şi minerilor din Apuseni. Provocarea: încercarea de a stabili un record mondial - cei mai mulţi oameni care vor „alege” aur cu şaitrocul.
„Tradiţia trebuie păstrată”
„Vrem ca duminică, 30 august, să transmitem mesajul nostru tuturor minerilor din Munţii Apuseni. Aici, mineritul există de când lumea şi a devenit o tradiţie. Recordul mondial pe care dorim să-l stabilim este felul nostru de a spune că tradiţia mineritului din zona Roşiei Montane trebuie păstrată”, a declarat Eugen Furdui, primarul comunei Roşia Montană.
Pe de altă parte, începând cu acest an, cu ocazia Zilei Minerului, la Roşia Montană va fi organizat un festival, la care şi-au anunţat deja participarea mai multe comunităţi miniere din judeţul Alba: Roşia Montană, Abrud, Bucium, Baia de Arieş, Zlatna, Almaşul Mare şi Ocna Mureş, dat şi din judeţele învecinate, respectiv Brad şi Certej din Hunedoara şi Popeşti din Bihor.
La Festivalul Comunităţilor Miniere şi al Tradiţiilor Minereşti, fiecare comunitate participantă îşi va prezenta tradiţiile şi obiceiurile.