Joi, 27 august „Adevărul“ va veni la pachet cu două dintre cele mai amuzante romane din istorie, scrise de Jerome K. Jerome. „Trei într-o barcă“ şi „Trei pe două biciclete“ vor fi distribuite, în acelaşi volum, la preţul de 10,99 lei. Cele două cărţi l-au propulsat pe autor în rândul experţilor în materie de umor. Jerome Klapka Jerome, autorul pe care „Adevărul“ îl propune cititorilor săptămâna viitoare, are o biografie ce ar putea fi lesne transformată într-un veritabil roman de aventuri.
Născut în 1859 într-un orăşel englez, Jerome flirta, încă din copilărie, cu ideea de a ajunge un om de litere. Confruntat cu moartea ambilor părinţi, viitorul scriitor, pe atunci în vârstă de 13 ani, a fost nevoit să-şi amâne planurile pentru o vreme.
Iniţial, s-a angajat la căile ferate, sarcina lui fiind să adune cărbunii pe care locomotivele îi lăsau în urmă, pentru ca în 1877 să facă o mişcare radicală: a trecut la actorie. „Am jucat toate rolurile din «Hamlet», mai puţin pe cel al Ofeliei“, glumea mai târziu Jerome. Ulterior a lucrat ca profesor, funcţionar, jurnalist, autor de satire, urmărit fiind însă de neşansă.
„Trei într-o barcă“ a fost publicat în 1889, cartea a devenit instantaneu bestseller. În timpul Primului Război Mondial s-a oferit voluntar să fie şofer de ambulanţă pentru armata franceză. În 1927, la un an după ce-şi publicase memoriile, Jerome K. Jerome suferă un atac cerebral în timpul unei călătorii, încetând la scurtă vreme din viaţă.