L-am reîntâlnit pe Gelu Barbu, revenit ca-n fiecare an în ţară pentru a-şi revedea familia şi prietenii, regăsindu-l la fel de tânăr sufleteşte, de optimist, de încrezător în proiectele şi intenţiile sale.
- Cum reuşeşti, dragă Gelu, să-ţi păstrezi o asemenea formă spirituală?
- Totul se explică prin modul în care înţeleg eu să-mi exercit profesiunea. Muncesc mult, mă dăruiesc elevilor mei pe care-i pregătesc pentru dans, iar ei îmi transmit din acea vigoare a tinereţii lor care este pentru mine ca un veritabil elixir.
- Cum se explică că-n fiecare vară, de peste 10 ani, te regăsesc din nou în Bucureşti?
- Revin cu plăcere acasă pentru că pentru mine acasă înseamnă un spaţiu încărcat de sacralitate: este locul naşterii mele, locul unde am crescut, m-am educat şi m-am pregătit pentru dans. Aştept de fiecare dată revederea cu scumpa mea soră Titiana, de care sunt profund legat sufleteşte, şi cu nepotul meu Andrei care sper să moştenească măcar o parte din trăsăturile mele artistice (a terminat de curând Facultatea de Regie de Film).
Mă odihnesc extraordinar în casa surorii mele, refac, ca-n fiecare an, câteva drumuri aproape iniţiatice. Merg, de fiecare dată, la Cimitirul Bellu la mormintele iubitelor mele colege Irinel Liciu şi Valentina Massini, dar şi la cel al nepreţuitei prietene de o viaţă Adi Fianu, căreia îi port o frumoasă amintire. Este pentru mine un pelerinaj sfânt şi sunt sigur că într-o zi le voi întâlni acolo sus, în ţinutul de lumină şi verdeaţă. De asemenea, plec cu sora mea în oraşul copilăriei, Lugoj, pentru a merge la mormintele părinţilor, pentru a-mi revedea trei prieteni din copilărie şi pentru a asista la rugă de Sf. Maria, pe 15 august, când se organizează o emoţionantă procesiune religioasă.
- Ce spectacol ai mai pregătit cu baletul tău din Canare, ştiindu-te un
