Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: VERDICT: Brânza de Bulgaria e nevinovată

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Cei zece turişti de la Piscu Negru diagnosticaţi, în urmă cu aproape trei săptămâni, cu toxiinfecţie alimentară, s-au îmbolnăvit din cauza bucătarilor. Concluzia aparţine doctorului Ion Vişinescu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Argeş.

În această dimineaţă, inspectorii din cadrul DSV Argeş au ridicat sechestrul pus pe cele 1.600 de kilograme de brânză din depozitul firmei Agroalim Piteşti, cea care a livrat produsul către hotelul Piscu Negru. Analizele de laborator au demonstrate faptul că lotul adus din Bulgaria nu este infestat cu stafilococ. În mod evident se ridica întrebarea:”Atunci cum s-au intoxicat cei şapte copii şi trei adulţi?” Răspunsul l-au găsit tot reprezentanţii DSV. Angajaţii hotelului Piscu Negru, locul unde au fost cazaţi turiştii, au fost supuşi şi ei mai multor analize. Aşa s-a stabilit că patru bucătari sunt infestaţi cu stafilococ. Prin urmare, aceştia au atins telemeaua fără să poarte mânuşi şi astfel stafilococul a ajuns în mâncare

# Hotelul Piscu Negru, amendat cu 5.000 lei

Piteştenii, care vroaiau să se relaxeze câteva zile la Piscu Negru, dar au ajuns la spital după ce au mâncat o bucată de brânză atinsă de unul dintre bucătarii purtători de stafilococ, sunt în afara oricărui pericol. Cu toţii au fost externaţi şi se simt bine. Important este ca un asemenea incident să nu se mai repete. „Telemeaua din depozitul de pe Piteşti nu are absolut nimic. Au fost prelevate mai multe probe, iar rezultatele au arătat acest lucru. Tocmai de aceea am ridicat măsurile de protecţie. Urmează ca brânza să fie expusă spre vânzare”, ne-a spus în această dimineaţă doctorul Ion Vişinescu.

Dar totuşi, problema de unde a plecat? „De vină sunt condiţiile de manipulare. Toţi angajaţii hotelului Piscu Negru au fost supuşi analizelor. Rezultatele au demonstrata că patru bucătari sunt purtători de stafilococ. Tocmai d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 20 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 23 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 57 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 40 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°