Avem o pasiune nebună să punem carul înaintea boilor şi majoritatea iniţiativelor înălţătoare sfârşesc jalnic. Punem taxă şi scoatem reglementări privind circulaţia pe autostradă, dar n-am terminat... autostrada. Dăm aprobări pentru mall-uri, dar infrastructura se face abia după aceea, transformând circulaţia în coşmar. Ne depunem candidatura la o finală de cupă europeană, dar n-avem stadion. Poliţia îşi ia maşină de superviteză, dar n-are niciun pilot pregătit să se urce la volanul bolidului. Promovăm frumuseţile turistice ale ţărişoarei, dar n-avem drumuri să ajungem acolo. Punem iarbă în decembrie, pomi în august, turnăm asfalt şi apoi spargem strada ca să lucrăm la utilităţi...

Avem, în general, o pasiune nebună să punem carul înaintea boilor şi majoritatea iniţiativelor înălţătoare sfârşesc jalnic. Nu ştiu ce se va alege de mult discutatul pachet de legi ale Educaţiei, dar pot să spun că a pornit cu stângul. Au dat-o în gard încă de la început, de la învăţământul preşcolar. Atât în varianta propusă de ministrul Andronescu, cât şi în cea a lui Miclea este prevăzută obligativitatea unui an de grădiniţă pentru toţi copiii de vârstă preşcolară.

Acest an ar urma să fie „clasa pregătitoare” care să le înlesnească celor mici intrarea în clasa I, să le uşureze integrarea în sistemul de învăţământ. În esenţă, ideea nu e rea. Ea poate fi întoarsă pe toate feţele din punct de vedere pedagogic şi psihologic, însă nu aici e baiul. Problema cea mai mare este aceea că iniţiativa nu ţine cont de realitate, de situaţia efectivă „din teren”.

Cum poţi să obligi toţi părinţii să-şi trimită prichindeii la grădiniţă când tu nu ai suficiente grădiniţe? Situaţia se înrăutăţeşte de la an la an, iar cursa pentru un loc în grădiniţă a trecut în ultimul timp de la statutul de eveniment la cel de ştire banală.

Zeci de mii de părinţi ba