Echipa CFR Cluj este cu un pas în grupele Ligii Europa. Ardelenii au remizat în deplasare, unu la unu, cu FK Sarajevo, în turul play-off-ului acestei competiţii. Antrenorul clujenilor, Antonio Conceicao este satisfăcut de rezultat şi speră într-o calificare.
Echipa CFR Cluj este cu un pas în grupele Ligii Europa. Ardelenii au remizat în deplasare, unu la unu, cu FK Sarajevo, în turul play-off-ului acestei competiţii.
Mijlocaşul CFR-ului Ricardo Dani a marcat în minutul 19, cu capul, din mijlocul careului, după o centrare a lui Culio, venită de pe banda dreaptă.
Yssouf Kone a înscris şi el, dar golul a fost anulat de arbitrul polonez pentru un presupus fault în atac. În minutul 77, Hadzic a primit o pasă, l-a depăşit pe Alcantara şi a egalat.
Antrenorul clujenilor, Antonio Conceicao este satisfăcut de rezultat şi speră într-o calificare. "Sunt mulţumit cu acest rezultat, chiar dacă nu şi de joc în totalitatea lui. A fost totuşi un meci dificil în faţa unei echipe, aşa cum anticipam, foarte bine pregătită fizic, agresivă şi arţăgoasă. Am avut 30 de minute bune, însă echipa a căzut psihic după golul anulat. Avem şanse mari de calificare, fiindcă am marcat în deplasare", declară Conceicao.
Jucătorul Tony de la CFR Cluj crede şi el că echipa sa poate obţine calificarea în returul de pe teren propriu.
"În unele momente ale partidei a trebuit să luptăm împotriva tuturor, chiar şi împotriva arbitrajului. Pînă la urmă ne convine şi acest rezultat de egalitate. Acasă suntem puternici, să nu uităm că n-am mai pierdut de un an şi jumătate", aminteşte Tony.
Iată componenţa celor două echipe :
FK Sarajevo : 22. Alaim – 20. Rizanovic, 5. Edin Dudo, 6. Torlak, 21. Belosevic – 8. Muminovic, 33. Janos (16. Hamzacic ’64), 7. Ihtiarevic (18. Jahovik ’71), 77. Hadzic – 14. Dzakmic, 9. Avdic (23. Pliska ’82). Antrenor : Mehmed Janjos.
CFR