Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Tatăl lui Teodosian are discernământ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 august 2009 ·

Mihai G., tatăl copilului care şi-a ucis mama cu mai multe lovituri de ciocan, suferă de uşoare probleme de personalitate. Mai citeşte:

Magistraţii vor legi noi pentru Teodosian

Tatăl lui Teodosian: „Fetiţa mea nu poate dormi noaptea“

Tatăl lui Teodosian, vizat de o anchetă socială

Medicii care l-au analizat pe bărbat spun însă că acesta are discernământ. Potrivit unor surse apropiate anchetei, Mihai G. are tendinţe paranoide dar este conştient de faptele lui.

Rezultatele oficiale ale expertizei psihiatrice vor ajunge pe masa procurorilor cel mai târziu marţi. În funcţie de acestea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Iaşi va decide dacă fetiţa acestuia în vârstă de cinci ani va rămâne în grija lui. 

„Până vor veni rezultatele oficiale, nu putem lua nicio măsură. Copila se află acum la mătuşă, şi este foarte bine“ , a spus Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DASPC Iaşi.

Pe 13 iulie, Teodosian G. (13 ani) i-a zdrobit capul mamei cu un ciocan, în casa din Copou. Crima a avut loc exact de ziua tatălui său, Mihai. Băiatul a spus anchetatorilor că a fost un impuls de moment şi că îi pare rău de ce a făcut. Copilul ucigaş este acum închis în Spitalul de Psihiatrie Socola, unde aşteaptă ca medicii să decidă dacă suferă sau nu  de vreo boală psihică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 26 minute
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Rusia declară indezirabili doi diplomați români la Moscova. Ripostă la o decizie a MAE român

HotNews acum 40 minute
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „indezirabili” („personae non gratae”) pe ataşatul pe

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi „persona non grata” de către Rusia

G4Media acum 55 minute
Ministerul rus de Externe l-a convocat miercuri pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Liliana Burda, pentru a-i înmâna o notă prin care Rusia aduce la cunoştinţă faptul că îi declară „persona non grata” pe ataşatul pe probleme militare

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 3 ore
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

VIDEO Ilie Bolojan, prezent la lansarea programului lui Crin Antonescu: „Preşedintele ţării noastre are nevoie de trei lucruri importante”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost, miercuri, la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu, afirmând despre candidatul coaliției că are încredere că poate fi un preşedinte „decent, care îi respectă pe români de-adevăratelea”. Î

Vremea

București
acum

12°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

-2°/10°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

13°
mie.

-1°/13°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°