- Cultural - nr. 361 / 22 August, 2009 Suficient este, uneori, sa citesti doar o fraza- doua din scrisul cuiva, pentru a-ti putea da seama daca, intr-adevar, exista acel dar de la Dumnezeu, acel har aparte, dat oamenilor norocosi in menirea dificila, dar pe deplin datatoare de satisfactii, in manuirea condeiului. Cred ca suficient ar fi sa citesti "Cuvantul dinainte", al lui Victor Razmerita, la cartea "Catusele mancurtizarii", cu nume anume parca ales si lasat de Dumnezeu, purtandu-te cu gandul la victorie _ cum scrie in "Prefata" Lacrimioara Catinean -, dar ducandu-te si spre razvratire si nesupunere, pentru a-ti da seama de harul pomenit. Scena aceea a intalnirii fratilor cu acea curea a tatalui, cu "lectia de invatatura", "sfanta si parinteasca" _ cum se exprima autorul -, atunci cand s-au jucat cu focul, antologica in felul ei, ar putea fi o dovada concludenta in sprijinul celor mai sus-afirmate. "Pelicula memoriei", sintagma folosita de Victor Razmerita, inregistreaza totul, intr-un periplu autobiografic, cu rarele bucurii si traitele, nu doar prezumtivele, suferinte: si "omul in toata legea", si "Satana" comunista, cu chipul lichelei, lepadaturii, tradatorului de neam. Si, mai ales, al oportunistului, "pentru a fi in rand cu turma si a trai mai bine", al celui care "omoara omul din om". Actul recuperarii acute a orbirii "mancurtilor" (termen folosit pentru prima data in extraordinarul roman al lui Ginghiz Aitmatov - "O zi mai lunga decat veacul", reluat deseori de poetul Grigore Vieru), in sistemul monstruos comunist sovietic, ni-l prezinta pe Victor Razmerita in furtunile vietii, mereu aproape de naufragiu, reusind sa se salveze si sa se situeze "pe linia de plutire" la "chemarea lui Dumnezeu", gasind in scris "colacul de salvare". Privit drept un sinucigas atitudinal in discutiile aprinse cu superiorii lui, daruit "purului adevar", intr-o societate care c