Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Enescu - povestea celor patru viori

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 22 august 2009 ·

Îndrăgostit de o Românie ale cărei note le-a purtat pretutindeni, după cum el însuşi mărturisea, Enescu l-a iubit pe Wagner, s-a regăsit în memoria lui Mozart şi s-a lăsat înduioşat de Schubert, ocrotit de părinţii al căror unic fiu rămăsese, într-un sat în care până şi asfinţitul era muzical.

„Mă trag din părinţi români şi m-am născut la Liveni, judeţul Dorohoi, în inima Moldovei. Locuiam într-o casă mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare. Şi acum mai văd ţăranii, în cămăşi albe, cu ilice albastre, cum cântau în asfinţit. Aceasta este cu adevărat ţara mea, iar imaginea ei am dus-o cu mine“, obişnuia să spună George Enescu.

Astăzi, casa modestă cu livadă adăposteşte o vioară-jucărie, pianina, desene, încercări muzicale, dar şi cărţile de şcoală şi fotografii ale familiei. Ocrotit de părinţi, care pierduseră şapte copii, doi la vârste fragede, iar ceilalţi cinci ucişi succesiv de o molimă, aici, în casa părintească, Enescu a compus prima sa operă pentru vioară şi pian, „Ţara Românească“, la vârsta de cinci ani, după lecţii de muzică luate cu lăutarul Niculae Chioru, pentru ca la opt ani să debuteze ca violonist. Studiul aprofundat al muzicii i-l va datora lui Eduard Caudella. Tot la Liveni, Enescu a creat „Poema Română“, în 1894. Aici i se păstrează manuscrisul operei „Oedip“ şi testamentul.

„Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe“, a mărturisit violonistul Yehudi Menuhin, unul dintre discipolii săi.

Istoria spusă de corzile viorilor

Alături de vioara din copilărie, Muzeul Naţional „George Enescu“ din Bucureşti păstrează trei viori pe care maestrul şi-a exersat arcuşul. Una dintre ele, o Guarneri creată în 1731, se face auzită şi astăzi, după

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 7 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 7 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 10 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 4 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea voastră

Ziarul Financiar acum 12 ore
„Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare”, a declarat preşedintele ales, adăugând că aceşti români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar şi la mii de kilometri distanţă”. Acesta a subliniat rolul cruci

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 6 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/19°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°