* un tânăr de 24 de ani a încercat să-şi pună capăt zilelor, aruncându-se într-o fântână * el a fost salvat de pompieri
S-a aruncat într-o fântană adâncă de 10 metri, de teamă să nu fie închis de poliţişti - este isprava unui sătean de 24 de ani din localitatea brăileană Filipeşti, care nu este la prima tentativă de acest gen. În ziua respectivă, Valentin L. fusese invitat la o pomană, în vecini, unde, timp de câteva ore, a tot băut vin, de sufletul celui decedat. Când s-a întors acasă, el a mai dat pe gât o sticlă de băutură, ultima din casă. Cum nu-şi potolise încă setea şi nu avea nici bani pentru a-şi cumpăra alcool, tânărul a intrat în curtea unui vecin, a pătruns în casă pe geamul deschis şi a găsit într-un sertar 750 lei. Când să plece, intrusul a dat nas în nas cu proprietăreasa, care i-a tras câteva lovituri cu pumnii şi i-a luat banii din mână, dându-l afară cu blesteme şi ameninţări. Tânărul s-a dus acasă, unde părinţii l-au avertizat că vecina este atât de supărată, încât s-ar putea duce la poliţie, să-l reclame. Speriat că ar putea să ajungă în puşcărie, bărbatul s-a dus glonţ la fântâna din uliţă, unde se mai aruncase, la supărare, anul trecut şi şi-a dat drumul înăuntru. Cănd s-a trezit în apa rece, Valentin şi-a mai revenit din beţie, s-a prins cu mâinile de lanţul fântânii şi a început să strige după ajutor. Cei care l-au auzit au fost tot părinţii, care au chemat pompierii.
"A fost la pomană, în vecini, a băut până n-a mai putut, a mai băut şi acasă o sticlă de vin şi pe urmă s-a dus la vecinul din partea cealaltă, a sărit pe geam şi-a furat nişte bani. După ce l-a prins, a dat banii înapoi şi venit acasă. L-am certat şi apoi a ieşit în uliţă, am zis că se duce la vreun prieten de-al lui. Când am ieşit din curte cu nevastă-mea, mai târziu, am văzut că el era în fântână, se auzea strigând", ne-a povestit Gheorghe L., tatăl tânăru