Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenis: Careul de aşi al tenisului mondial în semifinale la Cincinnati

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 august 2009 ·

Primii patru jucători din lume, Roger Federer, Andy Murray, Rafael Nadal şi Novak Djokovici s-au calificat în semifinalele turneului ATP de la Cincinnati. Federer îl va întâlni pe Murray în timp ce Nadal va da piept cu Djokovici.

Cel mai dificil meci în sferturile de finală l-a avut numărul doi mondial, britanicul Andy Murray, care l-a învins pe francezul Julien Bennetteau după trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-1. Murray a întors spectaculos partida după ce era condus cu 1-0 la seturi şi cu 2-0 la game-uri în setul al doilea. Francezul a fost foarte aproape de a duce scorul la 3-0 dar, pe serviciul său, a ratat punctul decisiv trimiţând un smash clar în afara terenului. De atunci Murray a început revenirea şi a zburat spre o victorie fără probleme în setul al treilea.

Ceilalţi trei favoriţi nu au întâmpinat prea multe probleme. Federer a trecut de australianul Lleyton Hewitt cu 6-3, 6-4, sârbul Novak Djokovic l-a învins pe francezul Gilles Simon (favoritul numărul 9) cu 6-4, 7-5 în timp ce spaniolul Rafael Nadal a încheiat după două seturi disputa cu cehul Tomas Berdych, scor 6-4, 7-5.

Este pentru prima oară în acest sezon când primii patru jucători din lume se califică împreună în semifinalele unui turneu ATP. Ultima oară s-a întâmplat la Monte Carlo, în aprilie 2008. La Cincinnati, primii patru jucători din lume nu au mai fost prezenţi in corpore în semifinale de un deceniu. În 1999 Pete Sampras, Yevgheni Kafelnikov, Andre Agassi şi Patrick Rafter se calificau în semifinalele turneului american câştigat atunci de Sampras după o finală cu Rafter.

Semifinalele de la Cincinnati au loc în această seară şi vor fi transmise în direct de Sport.ro după cum urmează: prima semifinală, cea dintre Roger Federer şi Andy Murray începând cu ora 21.00, iar cea de-a doua, dintre Rafael Nadal şi Novak Djokovici începând cu ora 02.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°