Turiştii care vizitează parcul „Provocarea Contelui” se transformă pentru o zi în personaje de legendă. Parcul este situat în spatele castelului Bran şi este destinat în special celor care vor să descopere obiceiuri specifice epocii medievale. Pentru a intra cât mai bine în atmosferă, turiştii primesc la intrare costume specifice Evului Mediu. Apoi, fiecare poate intra în pielea personajelor acelei epoci şi pot lupta fie pentru biruirea Forţelor Întunecate alături de Cavalerii Transilvaniei, fie se pot alătura Întunericului, devenind membri ai Ordinului Cavalerilor Vampiri. Luptele se dau cu săbii sau cu buzdugane, însă nu lipsesc nici trasul cu arcul sau aruncatul cu lancea.
Nu departe de câmpul de luptă se găseşte zona de tortură a Contelui, unde se află ghilotina, spânzurătoarea, schingiuitoarea sau rugul pentru vrăjitoare. Metodele de persecuţie ale contelui au stârnit intereseul turiştilor. „Am tras cu arcul şi am fost spânzurat. A fost foarte haios.
Apoi am învăţat de la cavaleri cum să ţin o sabie în mână, am îmbrăcat o armură şi am probat un coif. Am fost la mormântul contelui pe cărarea care duce spre Castelul Bran”, spune Mădălin Alexandru Cristescu, din Bucureşti, un turist în vârstă de 14 ani.
Pădurea bântuită
Iniţiatorii proiectului mai au şi alte suprize, care se vor pune în practică peste două săptămâni, când va fi gata amenajarea parcului. „Vom organiza jocuri medievale precum Căpriţa, jocul cu oul sau Turnirul de jos. Vom face şi şase ateliere de manufactură, fiecare cu specificul lui. O altă atracţie este mormântul contelui, unde va fi un sicriu gol, pentru că, spunem noi, seara, pădurea va fi bântuită de el”, a explicat directorul artistic al parcului, Ştefania Feraru.
La plecare, vizitatorii primesc câte un suvenir. „Copiii pot picta pe steguleţe diverse motive, pe care apoi