Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Margaret Chan, a cerut ieri comunităţii internaţionale să se pregătească pentru un al doilea val de gripă A/H1N1, însă „nu se poate spune dacă ce a fost mai grav a trecut sau este pe punctul de a se produce”. Sursa: AFP Photo
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, a cerut ieri comunităţii internaţionale să se pregătească pentru un al doilea val de gripă A/H1N1, relatează Agenţia France Presse.
„Nu se poate spune dacă ce a fost mai grav a trecut sau este pe punctul de a se produce. Va trebui să ne pregătim pentru orice surpriză pe care ne-o rezervă acest nou virus capricios. O mutaţie constantă şi imprevizibilă este mecanismul de supravieţuire în lumea microbilor”, a declarat Chan, într-un mesaj trimis la un simpozion pe tema gripei în Asia-Pacific.
În ceea ce priveşte vaccinarea, şefa OMS a atenţionat că decizia cea mai dificilă a guvernelor va fi cea legată de grupurile de populaţie care vor primi vaccinul în primele luni, când dozele vor fi limitate. OMS a anunţat, la începutul săptămânii, că statele din emisfera nordică au comandat peste un miliard de doze de vaccin împotriva gripei A/H1N1 de la laboratoarele farmaceutice, care nu vor putea furniza decât o cantitate limitată la începutul toamnei.
În România, un al doilea val al gripei este aşteptat în această toamnă, numărul românilor diagnosticaţi oficial cu A/H1N1 până acum apropiindu-se de 300.
Virusul a provocat moartea a 1.799 de persoane în lume, majoritatea pe continentul american.