Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile directorilor raman secrete

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 22 august 2009 ·

În urmă cu o săptămână, relatam faptul că unii directori de instituţii publice au omis să-şi publice pe site declaraţiile de avere. Deşi au promis că le vor afişa pe site, am constatat că situaţia este neschimbată.

La Direcţia Judeţeană pentru Tineret Constanţa, site-ul este în acelaşi stadiu ca şi săptămâna trecută, adică opac. Nu oferă nici cea mai vagă informaţie despre averea conducerii. Contactată telefonic, săptămâna trecută, Cristina Brânzoi, directorul coordonator al instituţiei ne-a declarat că există o problemă de comunicare cu firma care administrează site-ul şi de aceea nu au fost postate declaraţiile de avere şi de interes. Contactată telefonic ieri, Cristina Bânzoi a precizat că nu a avut când să rezolve problema pentru că a avut de pregătit un eveniment important. Aşadar, cei interesaţi să consulte site-ul mai au de aşteptat mult şi bine. În plus, trebuie precizat că liberalul Claudiu Teliceanu s-a reîntors în fruntea instituţiei pe care o părăsire, nu chiar pe funcţia ocupată înainte, ci pe cea de adjunct al Cristinei Brâzoi. Site-ul suferea de aceeaşi „boală" şi pe vremea lui. Deşi Teliceanu s-a întors, nu figurează ca făcând parte din conducerea instituţiei, singurul adjunct menţionat fiind Felix Cristian Burcin. Teliceanu nu şi-a declarat averea nici la plecare

Un cititor ne-a semnalat într-un comentariu faptul că Teliceanu nu şi-a declarat averea nici la numirea sa în funcţia de director al instituţiei şi nici la plecare, aşa cum prevede legea. Trebuie să reamintim tuturor celor care nu prea se sinchisesc de litera legii că Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate prevede că instituţiile publice au obligaţia de a publica pe pagina de Internet proprie declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale personalului la care face referire legea, în termen de 30 de zile de la d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 3 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 5 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°