Dacă vrei să slăbeşti sau să-ţi menţii nivelul glicemiei în limite normale, este bine să ştii care este indicele glicemic al alimentelor pe care le consumi. Acest indicator te ajută nu doar să ai o siluetă de invidiat, dar şi o sănătate de fier. Indicele glicemic (IG) este un sistem de măsurare a rapidităţii cu care creşte sau scade nivelul glucozei din sânge după ce ai consumat un aliment pe bază de carbohidraţi. Acest indice este important nu doar pentru persoanele cu diabet, care cu ajutorul lui îşi pot ţine nivelul glicemiei sub control, dar şi pentru persoanele sănătoase, pentru a preveni o serie de boli grave.
Astfel, dacă vei ţine cont de indicele glicemic, poţi evita complicaţiile asociate sindromului metabolic, cum ar fi obezitatea şi bolile de inimă. De asemenea, numeroase studii arată că cei care urmează o dietă cu indice glicemic scăzut prezintă şi un risc mai mic de cancer.
Cum faci deosebirea
Îţi poţi da seama de valoarea indicelui glicemic al alimentelor şi dacă urmezi câteva principii simple, care te vor ajuta şi să mănânci mai sănătos:
-Evită alimentele albe, deoarece tind să aibă un IG crescut. Aici pot fi încadrate alimentele procesate, mai ales cele pe bază de făină, zahărul rafinat, precum şi cartofii albi.
-Consumă mai multe alimente bogate în fibre. Acestea au nevoie de un timp mai îndelungat pentru a fi digerate, încetinind viteza de asimilare a glucidelor. Include în dieta ta mai multe legume, verdeţuri, cereale integrale, nuci, seminţe şi fructe, mai ales citrice şi mere sau pere.
-Alimentele bogate în proteine au şi ele, în general, un indice glicemic scăzut. Astfel, este indicat să consumi în mod frecvent carne slabă, precum cea de pui sau de peşte.
-Grăsimile nu produc o creştere imediată a indicelui glicemic, dar cel mai indicat este să co