Orădenii pot elimina toxinele cu ajutorul ligheanului cu apă. La un cabinet de detoxifiere din Oradea, localnicii pot scăpa de toxinele acumulate în corp stând cu picioarele în apă o jumătate de oră.
În funcție de culoarea pe care o are apa la finalul ședinței, specialistul spune ce organ este mai afectat de toxine. Astfel o apă cu reziduuri de culoare verde va evidenția probleme de colecist, în timp ce apa de culoare roșiatică va scoate în evidență probleme ale încheieturilor, provocate de reumatism.
Prin introducerea picioarelor în apa ușor salină, având atașată la mână o brățară, iar în jurul umerilor sau taliei un șal, ionii pătrund în organism prin electroliză, și neutralizează reziduurile acide din organism. După ședința de 30 de minute, organismul se simte mai ușor și este mai energizat.
„Aparatul se bazează pe faptul că 80% din organismul uman este compus din apă. El acționează în sensul detoxifierii și energizării corpului, bazându-se pe interacțiunea apei cu corpul uman și proprietățile acestuia de conductibilitate”, spune fizioterapeutul Tania Vesi.
Efectele detoxifierii
Această metodă de detoxifiere se adresează în special fumătorilor, persoanelor cu sistem imunitar deficitar, persoanelor cu grad ridicat de stress, persoanelor cu derglări metabolice, celor bolnave de diabet, HTA, reumatism, artrită sau cancer.
Specialiștii recomandă 14 ședințe de câte două ore pe an. Cei până în 45 de ani fac o ședință la două zile, iar cei peste 45 de ani vor face o ședință la trei zile. O cură de 14 ședințe costă 30 de lei pentru salariați și 20 de lei pentru pensionari.
„Am făcut două ședințe de detoxifiere. Știam că am probleme cu fiere. M-am speriat când am văzut ce culoare verde intens și murdar are apa”, spune Florina Burlacu.
Slăbești stând
„Principalul efect al curei este detoxifierea și cură