Picturile sale au intrat în colecţii particulare şi de stat, fiind cel mai bine vândut artist plastic român. Talentul l-a moştenit de la tatăl său, cel mai mare librar din Cluj, care l-a dus, practic, de mână, la Liceul de Artă. Apoi, Nicolae nu a mai abandonat calea spre propria identitate artistică. Chiar şi atunci când, student la Institutul de Arte Plastice din Cluj, lucra panouri pentru protecţia muncii, pasate de artiştii consacraţi, singurii care primeau astfel de comenzi. Le picta în culori vii, puternice, amestecate cu cerneluri tipografice. Panourile „lui“ deveniseră foarte populare. Din 1971, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici.
Prima expoziţie, „pe fugă“
Prima expoziţie personală a deschis-o la Linz, Austria, în 1977. A fost o expoziţie „pe fugă“, de vineri până duminică, suficient să vândă două tablouri şi să stârnească interesul unui galerist din St. Polten, care i-a preluat expoziţia. Cei doi galerişti austrieci i-au achiziţionat lucrările pentru 7.000 de mărci, care erau bani la vremea aceea. Însă nu era mulţumit. „Mă obseda maiestatea picturii de şevalet, din perioada de glorie a artiştilor flamanzi. Vroiam profunzime, spaţialitate, vedeam tridimensional. Acesta era drumul pe care trebuia să-l urmez“.
Rămas în Germania
Un neamţ, Hans Joachim Grove, pe care l-a cunoscut la Cluj, l-a ajutat să expună la cea mai importantă galerie de artă din Braunschweig, în 1983. A fost un succes. Directorul Muzeului Durer din Nurnberg i-a comandat o lucrare mare, de un metru pe 1,5 metri, pentru colecţia „Variaţiuni pe tema Durer”.
Fundaţia Durer oferea 10.000 de mărci, dar mult mai important era că printre pictorii colecţiei se numărau Dali şi Picasso. S-a hotărât să rămână în Germania.
Evadarea la Paris
În 1993, se stabileşte la Paris, unde se în
