A-nceput de ieri, de-alaltaieri sa cada cate-un drum sau cate-un sat.

Un sofer din Focsani s-a pomenit ca redeschide zona istorica a orasului cand drumul s-a spart sub greutatea masinii si a cazut in beciurile caselor boieresti de odinioara, peste care a turnat asfalt comunismul. Cum au reusit sa toarne asfalt in aer este greu de stiut. Stiinta constructiei in aer au avut-o si cei care au construit o parte din drumul catre Sinaia, caci si acolo strada a luat-o din loc pentru ca nu mai avea pe ce se sprijini. Aici, ca si in cazul altor drumuri si poduri surpate, s-a spus ca apa infiltrata a dizolvat rocile si deconsolidat fundatia pe care se sprijinea constructia. Iar cei care au construit drumurile cu pricina par chiar usor nedumeriti de atatea critici. La urma urmei cad si stanci din peretii muntosi de pe marginea drumurilor si nu s-a plans nimeni de neglijenta constructorilor, nu i-a controlat la contracte si la termene de valabilitate si nici nu le-a intentat procese. De ce s-ar mai plange de vreme ce chiar si in mijlocul Bucurestiului drumurile o iau la vale. Acum cateva zile, un sofer s-a pomenit blocat in circulatie. Nu din cauza eternelor ambuteiaje care au devenit modul obisnuit de a-ti pierde mintile in marile orase, ci din cauza unui drum care s-a rupt pentru ca nu a fost reparat ca lumea de cei care se joaca zilnic cu picamarele prin asfalt. Dar nimic nu intrece catastrofa umanitara de la Ocnele Mari unde, din cauza unei exploatari stupide a zacamintelor de sare din subsolul localitatii, pamantul s-a prabusit cu tot cu case, gradini, livezi si drumuri intr-un crater de peste un hectar. Acum mare parte din localitate seamana cu punctul zero al unui impact cosmic. Oamenii primesc in locul caselor si acareturilor, garsoniere la bloc.

Drumurile construite in ultimele cincinale, mai ales in cele postcomuniste, tind s-o ia la vale, conform model