Inerţia şi istoria recentă obligă la circumspecţie, iar unele iniţiative ale politicienilor aţâţă focul în loc să-l stingă. „Cel mai bun vecin al nostru e Marea Neagră“. Probabil că aţi auzit des această constatare care maschează de fapt neîncrederea faţă de ţările din jur. Uşor de înţeles, reticenţa omului simplu e consecinţa paşilor greşiţi ai liderilor, a desincronizărilor din baletul diplomatic, a vorbelor pripite şi a gesturilor de campanie. Există cazuri când neglijenţa torpilează strădaniile generale, când scăpările compromit un proiect altminteri onorabil.
Preşedintele maghiar Sólyom László pare, din acest punct de vedere, un urgisit al sorţii. Planul său de-a petrece în fiecare an sărbătoarea naţională în ţara altui vecin a eşuat de fiecare dată după acelaşi scenariu. Şi cum există tot mai puţină lume dispusă să creadă în coincidenţe, preşedintele a fost bănuit imediat de intenţii ascunse. În Harghita, cu o jumătate de an în urmă, în sudul Slovaciei, ieri, în Vojvodina cu alt prilej, Sólyom László a fost pus în situaţii delicate fiindcă a interpretat anapoda calendarul politic al zonei. Drept urmare, i s-a interzis autorizaţia de survol, i s-a transmis că nu e bine-venit şi a fost sfătuit să-şi gândească mai atent viitoarele mutări.
Dincolo de piruetele protocolare şi de dineurile festive se află ceva mai bun şi mai durabil: zestrea umană comună, răbdarea de-a construi punţi peste ape nărăvaşe şi, poate, o filosofie a acceptării care nu are nevoie de viză, control la graniţă şi ştampilă. Alteritatea nu e nici maladie de tip nou, nici primejdie nedibuită la timp, cum cred anacronicii. Neamţul din Tuttlingen, austriacul din Krems, slovacul din Komárno, maghiarul din Esztergom, croatul din Vukovar, sârbul din Smederevo, bulgarul din Vidin şi românul din Tulcea sunt chemaţi să-şi gândească împreună viitorul.
Confruntare