Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Gheorghe aduce stagiunea permanentelor frumuseţi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 22 august 2009 ·

Maestrul Tudor Gheorghe a pregătit cu renumita-i minuţiozitate şi pasiune o surpriză iubitorilor artei spectacolului. Este vorba despre „Stagiunea Permanentelor Frumuseţi“, o serie de spectacole care îi vor purta pe cei care îi iubesc muzica pe aripile culturii, conduşi fiind de acest „pilot“ desăvârşit care şi-a obişnuit publicul cu restituiri ale culturii româneşti oferite într-un mod inedit.

Ciclul de spectacole „Anotimpurile mele Vara - Toamna 2009“, care face parte din această stagiune, va începe în luna septembrie, spre deliciul celor care aşteptau cu entuziasm şi nerăbdare revederea cu menestrelul sufletului.

La Craiova, reprezentaţiile vor avea loc pe 28 septembrie şi pe 26 octombrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, şi vor cuprinde piese din spectacolele „Vara Simfonic“ şi „Toamna Simfonic“ (2005), precum: „Sara pe Deal“, „Pe marginea Dunării“, „Lino Leano“, „Florile grâului“, „Jelui-m-aş şi n-am cui“, „Toamna“ etc. Pe parcursul a două ore, maestrul Tudor Gheorghe va fi acompaniat de 40 de muzicieni şi alte 30 de voci minunate ale orchestrei şi corului Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. De altfel, dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu îl va însoţi pe maestru pe parcursul întregului turneu, însă, fiecare spectacol din ţară va beneficia de prezenţa unei noi orchestre, aparţinând localităţii în care are loc reprezentaţia.

„Stagiunea Permanentelor Frumuseţi“ marchează şi celebrarea a două evenimente extrem de semnificative pentru cariera maestrului: împlinirea a 40 de ani de când a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului“, precum şi aniversarea a zece ani de la primul său concert simfonic alături de orchestra dirijorului Marius Hristescu prin seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti“.

Biletele se vor găsi la agenţiile instituţiilor de cul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Monica Niculescu a pierdut finala probei de dublu la Hobart

Mediafax acum 17 minute
Niculescu şi Stollar au fost învinse de perechea chinezo-taiwaneză formată din Xinyu Jiang şi Fang-Hsien Wu. Scorul a fost 6-1, 7-6 (6), după o partidă care a durat o oră şi 17 minute. Monica Niculescu şi Fanny Stollar s-au calificat vineri în final

O mașină de poliție în misiune, implicată într-un accident în București. Opt oameni au ajuns la spital, inclusiv doi polițiști

Libertatea acum o ora
Opt persoane, printre care doi poliţişti, au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în Bucureşti şi în care au fost implicate o maşină de poliţie aflată în misiune şi un autoturism.

O mireasă a cerut anularea căsătoriei, după ce a aflat că nunta „falsă” făcută pe Instagram cu un influencer a fost, de fapt, reală

HotNews acum 48 minute
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce a realizat că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală, relatează BBC. Mireasa a declarat că partenerul ei a fost un influencer c

Horoscop pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Probabil ca in urma evenimentelor din saptamanile anterioare, in zilele acestui weekend vei face un bilant al relatiilor cu anturajul apropiat si vei decide sa schimbi ceva. Poate fi vorba despre abordarea unei alte mentalitati sau pur si sim

Trump nu mai vrea rezolvarea războiului din Ucraina în 24 de ore, ci mai aşteaptă câteva luni. Cum interpretează partenerii europeni schimbarea de atitudine – Financial Times

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi-a amânat cu câteva luni promisiunea din campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”, într-o schimbare de atitudine pe care partenerii europeni au interpretat-o ca un semn că administraţia

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 12 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 11 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

Elon Musk, tot mai urât în Germania. Peste 60 de universităţi au anunţat că se retrag de pe reţeaua socială X deținută de el

Ziare.com acum 11 ore
Mai mult de 60 de universități din Germania și Austria au declarat vineri, 10 ianuarie, că se retrag de pe rețeaua socială X, deținută de miliardarul american Elon Musk, din cauza preocupărilor legate de tendințele antidemocratice ale acestei platfo

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-2°/1°
mar.

-3°/1°
Constanta
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/3°