Copiii termina dansul si in secunda urmatoare tasnesc de pe scena, scotandu-si pieptarele si bunditele pe deasupra capetelor, intr-o goana nebuna.
"Probabil ca-si urasc cu adevarat costumele", ii sopteste la ureche un american din primul rand sotiei. Dar copiii s-au strans roata undeva intre ultimul sir de spectatori si liziera padurii si isi schimba hainele intr-un iures general. Cu o mana se dezbraca si cu cealalta isi trag pe ei costume noi, asa ca atunci cand melodia micilor instrumentisti de pe scena se apropie de final, ei sunt gata. Transformarea este spectaculoasa si la fel dansul ce urmeaza: "Calusarii", un joc dansat cu foc de copii romani dintr-un sat ucrainean. Iar rolul principal il au... fetele! De pe margine, cel mai mult chiuie si aplauda adevaratii calusari, profesionistii din Giurgiu, iar la sfarsitul numarului, frumoasele sudiste din ansamblu vin si le pupa, le felicita pe "colegele" lor din departari. Este unul dintre cele mai frumoase momente ale Festivalului National al Traditiilor Populare, desfasurat la inceput de august in mirificul decor al Muzeului Astra din Sibiu. Cea de-a sasea editie a adus la start ansambluri, interpreti si mesteri populari din Neamt, Brasov, Giurgiu, precum si romani din Timocul sarbesc si din Ucraina.
Braul tricolor
Atunci cand isi schimba costumele si se imbraca in "civil", baietii devin deodata niste baieti obisnuiti, in tricouri si pantaloni scurti. Insa fetele din ansamblul "Dor basarabean", o formatie din Ucraina (Bucovina de Nord) cu suvitele si cositele lor impletite cu grija, isi pastreaza aerul princiar orice ar face. Sunt inconjurat de Mariana, Alina, Tania, Valentina si de alte fete ceva mai maricele din ansamblu, care-mi povestesc amuzate cum au ajuns in Romania, la Sibiu. Acum fac haz si povestesc cu lux de amanunte, dar atunci au fost la un pas de o mare dezamagire. La i